Avarul - (poveste, fictiune)

Intr-un mod foarte direct si lipsit de delicatete, iarna imi dicteaza tema acestei povesti. Cum asa, poate ca va intrebati! Cititi sarada de mai jos si veti intelege:

Iarna imi pune hainele pe mine // cu fiecare grad adaugat sub minus. // Ma strange-n casa, intr-un colt, facut chitic // Si, iar adaug pe sub, pe langa si deasupra mea // tot ce gasesc in juru-mi sa imi pun! // Dar pun si-n mine, pun si-n palma sa mananc // sa nu slabesc, de frig mi-e frica. // Eu tot adun, adun, adun // Ma crede lumea un nebun // Da' nu-s! // Si-altii plece unde vor // sa lase frigul lor, in seama lor // sa stranga ei din tot ce vor // far' sa atinga de-i al meu. // Ma lasa singur cu ce am // De vor sa-mi dea, primesc de-ndat' // Primesc si ce-i de lepadat. // Is viu si strang tot ca sa am // Si n-am, de dau tot ca sa iau // Doar ce-i la mine e al meu // si strang mereu. // D-ar fi folosul mai tarziu sa-l stiu // asupra baiului ce-n curtea mea il tin // la cate am de-adus... ii mult.

Intr-adevar, urmeaza o poveste! 

Ivan. Acesta-i numele care pluteste deasupra orasului Manhrabia. Practic, l-a facut celebru. Un mic orasel cu aproximativ 20.000 de suflete, aflat la confluenta a doua rauri mici, din care unul e secat timp de doua sezoane pe an, vara si toamna, cu o dezvoltare mai degraba de tip rural, Manhrabia traieste de zeci de ani, sa tot fie vreo 40, de pe urma povestilor despre Ivan. Nu intreba pe nimeni de Ivan fara a fi pregatit pentru ceea ce urmeaza. Indiferent de varsta interlocutorului tau, de preocuparea pe care o are la acel moment sau cum e imbracat, raspunsul lui este insotit de un semn al crucii si de o serie de scuipati asezati ca intr-un ritual de exorcizare pe asfaltul pe care-l calcati amandoi. Insa, nici ei nu stiu ce sa raspunda la intrebarea: Daca Ivan ar muri, voi ce-o sa faceti? 

Figura lui se vinde peste tot: magneti de frigidere, vederi cu Ivan batut cu pietre sau exorcizat, afise care anunta concerte de muzica religioasa prin care spiritul orasului este curatat de prezenta malefica a acestuia etc. Exista magazine specializate in vanzarea de jucarii tematice: spanzuratori pentru Ivan, tepuse bine ascutite, joc de Darts cu figura acestui personaj, aghiasma anti..., cruci, cruciulite etc. Imaginatia lor nu are limite! Am uitat sa va spun ca aproape toti locuitorii acestui oras sunt crestini-ortodocsi convinsi, de alta religie fiind poate doar turistii. Cred in Dumnezeu precum cred ca Ivan este diavolul. Aparent ciudat, pentru o suma de bani negociata ad-hoc, orice locuitor iti poate spune o poveste despre Ivan. O a doua poveste iti va fi "livrata" pentru o alta suma de bani. 

In Manhrabia, un singur locuitor poarta numele acesta cu origini slave stravechi. Astazi, in zilele noastre, el a fost interzis de catre autoritatile locale. Daca privesc lucrurile in ansamblul lor, pot afirma ca Ivan este motorul economiei acestui oras, este brandul suprem. Un al doilea locuitor cu acest nume ar distruge tot!

Dar cine-i Ivan?

Ca orice turist aflat in trecere prin orasul mai sus amintit, am auzit de povestea de-acum batranului Ivan. Intr-adevar, e batran. Fie ca se doreste pastrarea secretului, fie ca nu i se mai cunosc originile, primaria orasului pare sa nu detina vreun document care sa ateste varsta acestui om. Tot ceea ce se stie despre el se rezuma la adresa unde locuieste. Bineinteles, golul este umplut de povestile spuse de localnici. Doar ca sunt atat de multe si de variante, incat iti trebuie o viata sa le asculti pe toate. Poate chiar mai mult pentru ca si nou-nascutii au versiunile lor. 

Curiozitatea mea nu cunoaste limite! Vreau sa ajung in intimitatea acestui personaj, vreau sa-l cunosc, vreau sa stau de vorba cu el. Sunt atat de multi de "vreau" incat am reusit sa ma mobilizez pentru a realiza un plan de atac.  In primul rand, mi-am propus sa platesc pentru povestile stiute de cei mai batrani trei localnici. Ii voi ruga sa aleaga din "arsenalul" lor cele mai interesante 3 povesti. Astfel, voi avea de ascultat doar 9 povesti. Voi dedica cate o zi fiecarui batran, avand un program bine conturat: micul dejun la taverna "Scoate-i ochii lui Ivan", prima poveste, pranzul la restaurantul "Casa blestemelor lui Ivan", a doua poveste, cina la pensiunea "Aghiasma celor trei parinti", a treia poveste. Am ales cele trei locatii deoarece au cele mai ingenioase denumiri in meniu. De exemplu, la taverna voi alege sa mananc - omleta din ochii lui Ivan sparti in calcaie de branza de oaie, salata din blesteme de rosii proaspete si castraveti, stropita cu aghiasma de ulei de masline, ceai din fiertura iadului. Interesant, nu? Masa de pranz este putin diferita. Incepe cu supa crema de ciuperci otravitoare cu sos de usturoi fiert in respiratia lui Ivan, felul al doilea fiind fasole batuta in coliba de paine a lui Ivan, arsa la foc mic si stinsa in descantec de busuioc, iar la desert voi comanda tepe de ciocolata cu ghimpi din miez de nuca. Vreti sa continui cu cina? Daca v-a disparut pofta de mancare, va invit sa va concentrati pe miros si gust. Va garantez ca sunt apetisante! Oamenii astia chiar se pricep la gatit! Cina e simpla, realizata de bucatari cu creativitate, dar "loviti" de mitul lui Ivan atunci cand vine vorba de terminologia gastronomica. Ati putea comanda, de exemplu, "saboti de tortura din felii de branza, incinsi la gratar, cu zbierete de mucegai nobil"? Daca da, trebuie sa stiti ca veti mai primi si "vin din sange de tap infierbantat cu coarnele din napolitana, infipte in torsul lui Ivan din caramel topit". 

Prima zi, prima poveste

Nici n-apuc sa-ma intind bine pe patul din camera mea de hotel ( Constiinta lui Ivan se numeste hotelul!), m-am intors dupa ce am servit un mic dejun copios si o cafea aromata la taverna despre care v-am povestit, ca aud la usa niste ciocanituri. Nu am vreo reactie. Imi doream sa las timpul sa se scurga in favoarea celulelor gustative care erau impresionate de aromele incercate la masa de mai devreme. Se aud din nou ciocaniturile, de data asta ceva mai hotarat. Ma ridic cu greu de pe pat si ma indrept spre usa. Lenea-mi atarna de picioare si se tara dupa mine prin camera! Deschid usa cu mare lehamite, incet, incetisor, parca sa se vada ca nu am chef sa fiu deranjat. In fata mea se dezvaluia usor imaginea unui batranel adus de spate, cu haine ponosite si mai mari cu cel putin un numar. Un pas in spatele acestuia statea teapan un individ ferchezuit, plin de ifose si de ... parfum. Era atat de puternic acel miros incat imi venea sa vomit. I-am aruncat vreo doua priviri din care ieseau fulgere usturatoare pe care, spre surprinderea mea, nu le-a observat. "Saracu', e cretin!"- mi-am spus in mintea mea pentru a-mi restabili echilibrul olfactiv. Imi era clar ca nu puteam scapa de el fiind insotitorul primului batran asa ca ii invit in camera. Ca sa intelegeti ce diabolic pot fi cateodata, trebuie sa va marturisesc ca l-am pus pe "imparfumat" sa stea in picioare. Aveam la dispozitie un scaun, un fotoliu si patul pe care dormeam. Fotoliul i l-am oferit mosului, pe scaun am turnat un pahar de apa, aparent din greseala, iar pe pat m-am tolanit eu. Uf! Orasul asta are o rautate molipsitoare!

Am scos din buzunar suma de bani pentru care ne-am inteles sa primesc, la schimb, cele trei povesti si am pus-o, la vedere, pe masuta de langa fotoliu. Cei doi invitati au aruncat o privire in directia lor, dar nu s-au atins de ei. Fiecare s-a dus la locul lui si au lasat ochii in pamant. Parca era un fel de ritual pe care-l incercasera si inainte pentru ca altfel nu-mi explic cum de s-au sincronizat atat de bine. Trag un "ok" in minte si ma arunc pe pat. Eram hotarat sa nu-mi mai bat capul cu atentia la detalii, cu toate ca lucrurile erau altfel decat in lumea reala. Intins pe pat, imi aranjez o perna sub cap si fac un semn cu mana in directia batranului. Speram ca ceea ce avea sa-mi povesteasca sa faca toti banii! 

Dintr-o data, al batran ridica ochii din pamant, isi indreapta privirea catre geam si incepe sa vorbeasca. Bine, asta daca a da din buze inseamna sa vorbesti. Ma rostogolesc catre marginea patului pentru a ma apropia de el, dar sunt surprins din nou. In camera rasuna vocea intepenitului ce se sprijinea discret de perete. Nu intelegeam nimic din ceea ce se intampla in propria mea camera de hotel! Parca asistam la un experiment psihologic fara o miza concreta. Ma frec la ochi, imi rasucesc degetele in urechi, ma asez in fund pe pat si-mi scot globurile oculare din orbite precum cepele din sacosa de cumparaturi. Ii rog sa se opreasca. Se uita amandoi la mine de parca ar fi niste copii in fata unei masini-concept. Ma ridic in picioare, ma apropii de batran si-i cer sa ma lamureasca cu privire la ce se intampla. In loc sa vorbeasca cu mine, ridica privirea catre partenerul lui. Aceasta reactioneaza prompt incepand sa-mi "recite" cuvinte fara sens. Observand ca nu sunt inteles, am luat o pozitie vertical-rigida pentru a le transmite ca eu sunt seful in camera si ca vreau sa fiu respectat. Platisem sa aud o poveste, nu sa asist la un ritual. Ma simteam ca atunci cand ceream apa la restaurant, mi se aduce o sticla de vin din partea casei dupa care e trecuta pe nota de plata. Le-am explicat ce credeam ca se va intampla, dar ei parca s-au resetat lasand capetele in jos ca la inceput. Fiind satul de intreaga mascarada, imi iau banii de pe masa, ma indrept catre usa camerei si-i invit sa iasa. Fara sa observ, in spatele meu se posteaza ferchezuitul care parea ceva mai uman. Se apleaca asupra umarului meu stang si-mi spune soptit ca-mi va da explicatiile de care am nevoie. Ma intorc spre el afisand un aer dispretuitor, dar sunt surprins de mimica fetei lui care trada o oarecare agitatie. Din curiozitate, devin complicele lui si-l invit sa iasa pe hol. Lasand usa intredeschisa, ma sprijin de toc, iar cu privirea il urmaresc pe individ cum se transforma de la o secunda la alta. In acest moment, hainele de pe el pareau ca atarna, intarind atitudinea umila pe care o afisa. Se posteaza in fata mea, imi intinde incet mana si se recomanda: Corbin. Ferchezuitul, teapanul, "imparfumatul" avea un nume! Sprancenele mele imi jucau batuta pe frunte! Tot ceea ce se intampla intrecea cu mult asteptarile mele. Parca eram un personaj dintr-o poveste ce era scrisa de un autor nehotarat!

In cele aproximativ 5 minute de stat pe holul hotelului, in fata usii camerei mele, Corbin imi desluseste ceea ce am trait in camera. Il observ si imi este suficient. Vorbele lui imi curgeau pe langa urechi fara ca vreun cuvant sa ma intereseze. Parca ma luminasem! Cazusem in "capcana" celui mai bine ticluit plan de promovare al unui oras anost! Ma uitam la individul din fata mea, il vedeam dand din gura, doar ca eu ma imaginam cu urechi de magar ca in desenele animate cu Bugs Bunny. Totusi, devenea interesant sa inteleg cum de o intreaga populatie a reusit sa se adapteze la acest scenariu. Sa fie clar: Ivan exista cu adevarat! Nu mai cred ca ar fi ceva special la el, mai special decat la orice alt avar patologic. Doar ca Manhrabia, populatia, un geniu al publicitatii ... nu stiu, dar cineva l-a facut celebru. 

"Domnu', domnu' ..." Sunt trezit din jocul gandurilor mele de un scuturat energic al mainii mele drepte si de aceste doua cuvinte. Era Corbin care, banuiesc eu, se saturase sa ma priveasca cum imi patineaza ochii pe razele de lumina ce patrundeau prin fereastra de la capatul holului. Ii fac semn sa plece, uitand pentru moment ca venise cu batranul "povestitor" care ne astepta in camera mea. Fie neuronii mei erau in vacanta, la mare, sub nu stiu ce umbreluta de soare, si nu voiau sa colaboreze cu mine, fie eram anesteziat puternic, dar cu siguranta se intampla ceva cu mine dat fiind faptul ca nu am reactionat cand mosulica a aparut, ca din senin, in fata mea. Mi-a adresat cateva cuvinte, l-a luat pe Corbin de brat si au plecat. As fi ramas mult timp pe hol, doar ca am auzit un zgomot ciudat care m-a readus in simtiri. In spatele meu dadea cu aspiratorul o doamna plinuta care-mi zambea protocolar. I-am aruncat o privire sictirita si am intrat in camera. M-am asezat pe marginea patului si priveam in gol. Mintea mea era o panza alba, imensa, pe care se derulau diferitele situatii in care fusesem implicat. 

    Deodata, peste zumzetul normal al strazii, se suprapune un vuiet care crestea cu fiecare secunda. Ma ridic pe picioarele-mi amortite si ma indrept catre fereastra. Din partea dreapta a drumului, asa cum priveam eu de sus, venea o mare de oameni fluturand carpe negre. Aveam o stare ciudata. Un amestec de dezamagire, interes si ceva furie. Un cocteil exploziv de neliniste care clocea in mine la propriu. Imi iau camera de filmat si cobor in strada. Se pare ca nu eram singurul atras de zgomot. In jurul meu se formasera grupulete de oameni care incercau sa desluseasca ce se intampla. In mod special, mi-a atras atentia unul care iesise din brutaria de vizavi si era plin de faina din cap pana-n picioare.
Cu camera pe umar, ma deplasez spre multimea agitata. Fara sa vreau prind din zbor cateva vorbe care m-au blocat: a murit Ivan! Parea atat de ireal totul incat, pentru prima oara in viata mea, mi-am tras cateva palme peste fata. M-a cam usturat un pic, dar am realizat ca lucrurile sunt aievea. Avantajul de a trage pe film "treaz" nu era prea mare deoarece totul era o poveste bine tesuta si intretinuta de locuitorii Manhrabia.