Baiatul de la tara

    Soarele ardea cu putere tot ceea ce se afla sub privirea sa directa. Cred ca a fost cea mai fierbinte luna august din cate am apucat. Imi aduc aminte ca m-am asezat pe un pietroi de pe marginea drumului - drum ce duce la ferma de vaci din capul satului - si mi-am fript o buna parte a piciorului drept care nu era acoperita de pantalonul scurt din naylon. Aparent ciudat, dar atunci cand respirai, narile se dilatau puternic la fiecare inspiratie, parca de frica sa nu fie atinse de valul fierbinte de aer care ajungea sa-ti usuce plamanii. Oricum, dincolo de toate aceste neplaceri trecatoare, dincolo de furtunile iscate din nimic, vantul ce abia misca frunzele din loc era o adevarata minune dumnezeiasca. Sunt sigur ca despre vara lui 2016 o sa se vorbeasca mult timp de-acum incolo!

         Intr-o astfel de zi, pe strada principala din comuna Adunatii Copaceni, reabilitata cu cateva luni in urma, nu gaseai un suflet de musca in zbor, daramite vreun om care sa se incumete sa-si lase amprenta papucilor pe asfaltul topit. Fireste, asta daca facem abstractie de mos Trica, betivul satului, care radea curtenitor la fiece trecator, aratandu-si nepasator cei doi ultimi dinti din fata. Afisand o dezinvoltura specifica personajelor manetiene, statea tolanit pe un mal al santului din fata curtii sale, mereu in aceleasi haine rupte, patate in straturi nedefinte si de-o provenienta incerta, promitand oricui se incumeta sa-si incruciseze privirea cu a lui ca-i va spune un mare secret daca-i face cinste cu o sticla de tarie. Doar ca, acest mare secret se dorea un fel de nada pentru naivi pentru ca, daca nu primea de baut, se bucura de putina atentie pe care o obtinea de la trecatori povestindu-le despre venirea apocalipsei, un subiect pe care l-a auzit la slujba  de duminica la care participa din convingere bahica.
        Totusi, in acest peisaj rural aparent pustiu, mos Trica nu era singurul strajer al drumului gol. Avea un prieten, dar nu de pahar. De vorba. Era Alex, un pui de tigan de 8 ani, nu foarte inalt, dar vioi ca joarda de alun verde pe fundul vacilor, cu ochi mari si negri, asemenea sprancenelor groase bine conturate pe fruntea-i mica. Crescut mai mult pe drumul dintre bunici, cu parintii aflati la apusul adolescentei, pustiul avea o istetime specifica strazii, un fel de "descurcareala" pe toate fronturile: invatase sa se poarte cu fiecare satean in parte, vorbea pe limba lor, aflase pe pielea lui, nu din povesti, care avea mana lunga, care era iute de picior, era cunoscut de toate animalele strazii, o pozitie "strategica" in dezvoltarea lui avand in vedere ca de la rasarit pana la asfintit strada ii era casa, iar cerul acoperis.
Cu mos Trica s-a imprietenit cand a decis sa chiuleasca de la scoala, in clasa zero. De vreo doi ani isi imparte masa de dimineata cu acest batran ramolit care-i bucura urechile cu tot felul de injuraturi. Alungat de la un bunic la altul, dintr-un colt intr-altul al satului, Alex este obisnuit sa fie injurat de toti cei din jur, ca orice copil al nimanui care se respecta. In schimb, impreuna cu mosul, profesor in traiul far' de folos, isi pune la bataie intregul arsenal de cuvinte "neortodoxe". Se tolaneste langa el la umbra, asteapta pana ce acesta mananca putinul pe care i-l aduce, dupa care isi fixeaza "victima". Doar ca Trica nu a trait degeaba. Asemenea unei pisici, se intinde pe iarba de sub el, isi aseaza o carpa sub cap si inchide ochii fara sa sufle o vorba. Isi face siesta!
Dupa 15-20 de minute, se ridica intr-o rana, se uita in jurul lui cu privirea unui expert in cautarea sinelui ca, mai apoi, sa-l intrebe pe Alex cu ce vrea sa inceapa. Si, na, copilul alege ce-i face cu ochiul: azi o baba, maine un sofer, poimaine vreo vrabie in zbor... Nu scapa cineva! De cele mai multe ori, ii prinde noapte injurand si inventand tot felul de porcarii la adresa "tintelor", rasul lor concurand cu linistea zilelor toride.
         Pe la inceputul lunii august, Goguta, mama lui Alex, se desparte cu mare scandal de Stan, tatal. Lucruri aruncate in strada, scanduri rupte din gard, cutite infipte in inima ( doar pe mana stanga a junelui tata sub forma de tatuaj!), sirene de politie, un pic de mascati si ... gata cu fericirea! Stan, zis si Boeru, isi ia zborul catre Spania unde si-a propus sa se imbogateasca cu 300 de euro pe luna din culesul capsunelor, nu inainte de-ai ameninta pe cei din familia neveste-sii c-o sa le faca cu mana dintr-un BMW nou-nout luat la mana a doua.
Si, uite asa, lui Alex i se spulbera visul de a creste batut crestineste de propriul tata! Vorba lu' mos Trica: "Ce-am avut si ce-ati pierdut!".

( https://www.youtube.com/watch?v=gdk-r4loosY - pentru ajutor auditiv!)

         Rudele Gogutei, dornice de-o rezolvare cinematografica, in regie indiana, au inceput sa blesteme, sa-njure soarele si luna, sa taie aerul cu vorbe grele, chinuindu-si mintea cu un vocabular mult prea redus fata de apocalipsa abatuta peste familia lor. La sfarsitul saptamanii, cand vinul si tuica nefericitei frumoase parasite s-au terminat, rand pe rand, toti actorii comunali s-au retras catre casele personale. Acum, tanara mama, cu un mare minus la bugetul comunitatii locale - pierderea de necusut a virginitatii, cu renumele terfelit in colbul satului, isi indreapta privirea catre Alex, rodul iubirii esuate. Ii interzice foarte ferm sa mai calce pe la bunicii din partea "boului de tac-tu", il plesneste peste gura cu care-si cerea drepturile si libertatile, dar si peste ochii cu care fixa poarta pentru a fugi in lumea mare si nemarginita a comunei lor. Constrans dincolo de orizontul intelegerii sale, dupa zile intregi de sudalme si corectii preventive, copilul amuteste intr-o catatonica alegere.
"A innebunit copilul!", isi striga Goguta durerea isterica, vazand in asta mana diavolului trimis pe capul ei la rugamintea nenorocitului de ta-su. Da-i cu argintu' viu, sperie-l cu matura in flacari, lasa-l singur in cimitir la miezul noptii, spala-l cu apa rece neinceputa din putul de la crucea drumurilor... Nimic sa mearga! Intrara in toamna si Alex era de neclintit, de nemiscat.
Se intalneste Goguta cu toate cumetrele ei si pun la cale sa mearga la preotul satului despre care se vorbeste ca ar face minuni. Cu "naframile" pe frunte, cu papucii noi in picioare, pornesc pe drumul de duminica catre biserica, animate de gandul ca e ultima incercare ramasa in lupta lor cu cel necurat. Asculta slujba cu graba-n suflet, iar la sfarsit se-nfiinteaza in fata popii cu lacrimile siroindu-le pe albele bluze. Si vorbesc, si insira, si povestesc, si mai scapa si cate un necuviincios cuvant ... Si, preotul asculta. Este prea batran si trecut prin viata, prin viata lui si a satului, pentru a sti ca nu se face sa le intrerupa brusc, cu vorba. Se aseza pe un scaun din apropierea lor, invitandu-le pe acestea sa vorbeasca liber, dar fara a le oferi vreun loc de odihna temporara. Trecura vreo 15 minute de lamentatie laico-tiganeasca pe diferite voci tabacice cand, obosite de la picioare in sus, se oprira pentru a respira. Strategia preotului functionase impecabil! Folosindu-se de acest moment de liniste, le privi bland si cu intelegere pe femeile din fata lui si le spuse sa-l aduca pe Alex la biserica in fiecare zi dupa masa de dimineata. Le-a promis ca va face tot ceea ce-i va sta in putere si in cunoasterea sa despre oameni. Sfarsite fizic de consumul nervos depus pe altarul razbunarii, cumetrele Gogutei iesira din biserica si o luara pe drumul spre casa intr-o liniste nefireasca. Goguta mai zabovi cateva minute pentru a pupa obsesiv cateva icoane cu gandul de a-si intalni un nou Fat-Frumos, doar nu era sa imbatraneasca singura, dupa care isi urma rudele in pas alert, cu fustele ridicate usor de poale pentru a nu risca sa cada pleasca in mijlocul drumului.

          Luni dimineata, cand ajunsera cu caruta in fata bisericii, popa Vasile le spuse celor care-l insoteau pe Alex sa-l lase pe banca din curte si sa plece linistiti la treaba. I-a asigurat ca totul e in regula si ca e mai bine sa nu fie prin preajma. Le-a explicat ca nu se va intampla ceva spectaculos, dar are nevoie sa se roage la Dumnezeu si vrea sa fie auzita doar vocea sa. Eliberat fiind de presiunea rudelor, se puse in usa bisericii si-l privi indelung pe Alex. Nu stia ce sa faca, dar simtea ca va reusi s-o scoata la capat. Il stia pe cel mic de cand s-a nascut. Ii stia si familia. Ii botezase aproape pe toti, ii ajutase in cateva randuri fiind saraci lipiti pamantului, dar a mai mediat si cateva scandaluri care puteau sa aiba o intorsatura urata. Erau iuti la manie si needucati, scoala fiind un chin pentru ei, cumva doar frica de Dumnezeu ce-i mai tinea departe de necazuri. Se batusera in repetate randuri cu cei de la politie, un unchi de-al lui Alex fiind in puscarie pentru ca l-a lovit cu toporul pe seful de post.
Isi aduse din biserica un scaun si o masa pe care le aseza in fata copilului, puse doua banane la vedere langa biblie, dupa care se duse sa ia o sticla de suc de la magazinul de peste drum. Cand sa iasa pe poarta, undeva in partea stanga a gardului, observa cum ceva se misca intre gardul viu si uluci. Zambi discret recunoscand-o pe Goguta, se opreste si, cu voce tare, se ruga la Dumnezeu sa-l ajute, sa-i dea un semn. Ca si cand semnul nu mai venea, se mai ruga inca o data. Nimic. Atunci, rosti din nou cu voce tare: "De ce, Marite Doamne, nu-mi dai un semn? Sunt oare eu atat de pacatos sau vreun nevrednic se gaseste in Curtea Ta, Doamne? Te rog, ajuta-mi, indruma-mi mana sa gonesc ce pe plac nu-Ti este." Se apleca, lua o piatra de pe jos, spuse "Doamne Ajuta" si-o arunca spre locul unde vazuse miscarea. Se auzi un icnit scurt, iar din tufis iesi Goguta frecandu-si temeinic capul. "De ce aruncasi in mine, parinte?" - spuse ea furioasa. Acesta, tragand cu coada ochiului la ea, isi facea cruci adanci si se ruga - "Multumescu-ti Tie, Doamne, pentru minunea ce-ai infaptuit-o!" - dupa care se repezi la ea, o lua de-o mana si o trase in biserica.  " Ce ti-am spus eu, nefericito?"- o apostrofa preotul. "Dumnezeu e suparat pe voi, pe prostiile pe care le faceti" - continua el cu voce tunatoare, dar joasa pentru a nu fi auzit de Alex - " si ti-a impietrit copilul sa nu mai vada atata nedreptate, batjocura si nenorociri in jurul lui! Pocaieste-te si veti fi salvati!" Goguta ramase cu gura cascata! Totul se intamplase atat de repede incat uitase sa-si scoata caietul cu ziceri de duh, iar mana ii statea sprijinita pe crestetul capului ca pozitia limbilor de ceas ce indica 10 fara 10. Fara sa astepte vreun raspuns, popa o lua de aripa ridicata, o duse in fata icoanei Maicii Domnului, o impinse de umeri pentru a ingenunchia si-i puse o carticica in mana. "Nu pleci de aici pana nu spui de 100 de ori  Tatal Nostru!", se rasti la ea luand o mina suparata. Se asigura ca a inteles ce are de facut, i-a aruncat o privire acida si a plecat spre iesire. Ajuns pe pridvor, nu mica i-a fost mirarea cand l-a vazut pe Alex infulecand sanatos cea de-a doua banana in timp ce statea in picioare langa masa. A ridicat mainile la Cer intr-un mod teatral si a exclamat: " Minunea Ta, Doamne! Minune, s-a inzdravenit copilul!". Nu termina bine cuvintele ca incepura sa apara rudele acestuia, care sarind gardul, care intrand pe poarta mare. Un pic speriat si luat pe nepregatite de asaltul tiganilor - bine ascunsi in afara gardului pentru a vedea ce se intampla cu odrasla lor, preotul Vasile fuge la Alex, il strange in brate si incepe sa strige la ei sa se opreasca. Intelegand ca nu are o alta sansa, se retrase in biserica pentru a-si duce planul de moment la capat. Il adaposti pe cel mic in altar, ii duse palma la gura in semn sa taca, isi facu semnul crucii dupa care iesi la atac. In naos il asteptau vreo 20 de persoane, toate nerabdatoare sa stie ce s-a intamplat, in timp ce Goguta era in picioare cu cartea de rugaciuni in maini, uitandu-se confuza spre usa de la intrare.
Printr-o miscare brusca, popa isi lovi palmele facand un zgomot puternic cu scopul de a atrage atentia asupra lui, dar si pentru a linisti spiritele, ceea ce, se pare, i-a cam reusit. Sigur pe el, cu mainile impreunate si stranse la piept ca pentru rugaciune, se indrepta spre zona centrala de unde oficia slujbele si incepu sa le vorbeasca. Le vorbi incet si apasat, le spuse cum Dumnezeu l-a ajutat pe cel mic sa se transforme intr-o statuie pentru a nu mai fi prezent la certurile lor pe care nu le intelege, pentru a reusi sa treaca dincolo de suferinta creata de despartirea parintilor. Le-a aratat cum, prin rugaciunile si linistea sufleteasca a Gogutei, Alex si-a revenit la normal, minunea intamplandu-se instantaneu. I-a indemnat sa vina mai des pe la biserica, sa se roage mai mult, sa-i ceara sfatul ... Stia ca trebuie sa-i sperie, stia ca frica de Dumnezeu va tine locul educatiei, stia ca asta-i momentul in care poate actiona pentru a-i indemna sa aiba o viata linistita, stia...

          Parintele Vasile se simtea obosit, dar implinit. Se uita in jurul lui, prin biserica, si nu-i venea sa creada ca a reusit sa ajunga la un sfarsit bun al evenimentelor pe care le-a trait. Se aseza pe un scaun la intamplare, isi ridica capul spre fereastra din dreapta si observa ca s-a lasat intunericul. Impacat cu sine, zambind satisfacut de rezultatul obtinut, se ridica oftand un "Doamne Ajuta" si pleaca.
Cu un ultim efort, inchide usa bisericii, o impinge usor pentru a se asigura ca nu se deschide si se indreapta catre poarta. Coboara o treapta, trece si de a doua... Este cu amandoua talpile pe iarba din fata pridvorului. Grea zi! Trage aer in piept si porneste spre casa. Se opreste. Ii atrage atentia ceva ce lucea pe pamant in bataia razelor lunii. Se apleaca si culege de pe jos o coaja de banana.

            Se loveste cu mana peste frunte: Alex era in altar!