Treceți la conținutul principal

Papucii lui Tudor - caz real

Asa cum v-am promis in prezentarea acestui blog, vom incerca sa construim impreuna interventii care sa ne descopere lumea complexa a copiilor. Vom observa gesturi, comportamente si atitudini conditionate de mediul in care traiesc, de schimbarile din viata lor.

In continuare, am sa va prezint descrierea unei situatii reale facuta de mama unui copil de 4 ani si jumatate. Datele de identificare sunt schimbate.
Descriere situatie:
''Tudor s-a nascut la 1 aprilie 2011 in Bucuresti. Am nascut natural, destul de usor. A fost un bebelus foarte activ. Am avut probleme la el cu alaptarea, nu a mers fr bine si ca atare am pierdut laptele si neavand destul i-am dat si lapte praf. Am fost destul de stresata la inceput din cauza asta. El plangea mult nu prea dormea in timpul zilei si a avut si reflux. A vomitat mult si l-a deranjat destul de rau problema asta pana la vreo 4 luni cand dna doctor pediatra ne-a introdus lapte praf Humana mai gros. L-am alaptat pana la vreo 5 luni jumate cand nu a mai vrut el, deoarece probabil era mai usor cu biberonul.Tare mult m-am chinuit cu somnul de noapte. Nu prea reuseam sa dorm mai mult de 3-4 ore, ziua nu reuseam iar si ajunsesem destul de extenuata.Eu am stat acasa cu Tudor pana cand a facut un an. In timpul asta mai veneau parintii mei sa ma ajute cu Tudor sau cu treburi prin casa. Pe la doua luni, cand s-a incalzit afara am plecat eu cu Tudor la Tulcea unde parintii mei au o casa. Acolo stateam mult pe afara, ne plimbam pe malul Dunarii a fost bine o perioada. In Bucuresti ne mutasem exact dupa ce am nascut intr-un apartament nou intr-un complex rezidential nou si era cam departe de mijloace de transport, parcuri etc. Daca nu imi lasa Sorin masina imi era cam greu sa ies pe undeva sa ma plimb. Acolo unde stateam nu aveam unde sa ma plimb ziua deorece era doar o parcare mare in soare. Ieseam mai mult seara cand se mai racorea afara. Am stat vreo luna la Tulcea apoi am revenit in Bucuresti si am facut botezul apoi am plecat iar acolo inca vreo 2 luni iar la Tulcea. Tudor a crescut frumos, ii placea fr mult sa il tin in brate cu fata spre lume si sa ma plimb asa cu el. Daca il tineam asa era multumit cum il puneam jos plangea. Parintii mei erau mai toata ziua ocupati cu gradina mai intrau seara in casa. Treptat am inceput sa ma plictisesc, sa ma simt singura, sa-mi fie dor de Sorin ( el venea in fiecare saptamana la noi plus in concediu unde a stat si el acolo in vara inca vreo 2 saptamani). Cand Tudor nu a mai vrut san a urmat o perioda dificila, Se trezea fr des noaptea, cred ca nu se mai satura cu laptic. Eu m-am dereglat cu somnul foarte rau. Nu mai reuseam sa adorm deloc decat pe la 5-6 dimineata cate 3 ore. Si m-am chinuit cu insomniile inca 6 luni dupa. Posibil sa fi fost si pe fond hormonal si emotional si oboseala, rutina nu stiu.Tudor de pe la 6 luni si ceva nu s-a mai trezit noaptea, cam din momentul in care a inceput sa manance si altceva in afara de lapte. Dar desi el dormea bine noaptea eu stateam cu ochii in tavan :) si ma zvarcoleam in pat chinuindu-ma sa adorm. Cand m-am intors la serviciu incet incet mi-am revenit dar am fost si la un psiholog cateva sedinte.Tudor ca si bebelus s-a dezvoltat fr bine din punct de vedere motric: la 5 luni jumate mergea de-a buselea, la 6 luni era in picioare si a zis si mama si la 8 luni jumate a mers. Asta pentru ca a fost activ si curios sa atinga lucruri, sa mearga spre ele sa testeze.Cu mancatul ne-am chinuit cu pasat, diversificare si nici acum nu are un apetit prea bun: mofturos, capricios, uneori refuza sa manance ceva fara sa guste, la masa il apuca lenea, isi tine capul in mana, abia mananca daca ar manca singur sau mananca 3 linguri apoi o pune jos si isi gaseste de joaca.Si noi am gresit ca nu l-am lasat singur mai mult de cand era mic de teama ca nu mananca, ca murdareste sau nerabdare. Bunicii, parintii mei au ramas cu el dupa ce m-am intors eu la serviciu in martie 2012. Ei veneau la noi acasa sau il luau ziua si il luam noi seara de la ei inapoi acasa. In iunie bunicii au plecat la Tulcea si am plecat si eu cu ei si cu Tudor pentru 3 saptamani. Am stat si eu 3 saptamani ca sa se obisnuiasca Tudor cu casa si cu schimbarea. Dupa 3 saptamani m-am intors in Bucuresti, Tudor a ramas cu bunicii. El parea fericit acolo, statea mult afara isi facea tot felul de activitati in casa sau afara.. El are o relatie stransa cu bunicul care ii acorda multa atentie si se joaca/explica mult si multe. Mama e mai centrata pe treaba nu prea are ea rabdare sa se joace prea mult cu el. E mai axata pe ordine, curatenie si pus plante in gradina :) Noi veneam la final de saptamana sa il vedem. Era obositor: plecam vineri seara si ajungeam pe la 22, 4 ore pe drum si ne intorceam duminica seara in Bucuresti. El a stat la Tulcea atunci o saptamana din iunie, full iulie si septembrie. In august am fost impreuna in concediu si a stat cu noi in Bucuresti. Cand m-am intors la serviciu am lucrat 6 ore. Am vrut sa ajung repede acasa si sa fiu cu el mai mult timp. Mergeam cu el prin parcuri, prin vizite la prieteni, i-am inchiriat jucarii sa aiba mereu ceva nou. Nu am avut probleme cu el de sanatate: nu prea racea si era un bebelus viguros si energic. Facand comparatie cu alti bebelusi pe care ii mai stiam Tudor era fr energic si mai greu de controlat decat altii. Stiu ca pediatra cand m-a vazut odata cu el la control mi-a zis ca pare sa fie un copilas greu de controlat si multumit. Parerea mea e ca fiind si primul copil ne-am cam dat prea mult peste cap numai ca sa il multumim si poate ar fi trebuit sa fim mai fermi cu unele lucruri. Dar asta e, asa e la primul copil-centrul universului al nostru si al bunicilor si de aici un mic rasfatat. In 2013 ne-am decis sa plecam in Olanda. Mie mi s-a desfiintat jobul la serviciu. A fost neplacut si am fost suparata o perioada si in acelasi timp Sorin a inceput sa aplice pentru joburi in strainatate. Eram curiosi sa vedem cum e si aveam si motive de nemultumire de a mai ramane in tara. Eu din februarie 2013 nu am mai lucrat si am stat acasa cu Tudor. In aprilie Sorin a plecat in Olanda. Pe la mijlocul lui iunie Tudor a plecat iar la Tulcea iar eu am plecat fara el in Olanda la final de iunie si am stat o luna. Am cautat gradinite, m-am acomodat, am inceput sa aplic la joburi, sa imi fac CV_uri etc. In august am venit in ROmania in concediu si am stat vreo 2 saptamani. Sorin a plecat spre Olanda cu masina burdusita de bagaje eu cu Tudor si sora mea cu avionul spre Olanda. Ne-a placut casa, locurile, totul cum arata. Tudor era incantat de lifturile de la bloc, de parcarea subterana si de bariera cu senzor, scarile rulante din magazinul din apropiere. Am iesit mult cu e la plimbarea, vizitam, eram in recunoastere, ne-a pllimbat si prin alte orase europene. Tudor insa mi s-a parut dificil la varsta de 2 ani: tantrumuri, tranteli pe jos in magazin, in lift, pe strada, tipete. Ma chinuiam sa il scot din casa sa il imbrac, fugea de mine prin casa apoi ma rugam de el sa intre in casa cand veneam de afara. La masa stateam o ora doar cu desene animate, nici nu mai stiam ce sa-i gatesc. Exersam si cu pipi si caca la olita. Cu olita i-a luat cam 5-6 luni sa spuna el singur ca altfel facea pe el si cu caca a acceptat greu sa faca la olita. Statea cu fundul in sus, se ascundea intrun colt si facea pe el chiar dc nu avea pampers. A renuntat la asta abia pe la 3 ani si 4-5 luni cred dupa ce i-am promis o masinuta pe care si-o dorea fr mult. In Olanda in luna octombrie a inceput gradinita: mergea 2 ore jumate 2 zile pe saptamana, apoi a inceput sa mearga 3 zile. Din momentul acela au inceput racelile, tuse, febra statea mai mult acasa decat la gradinita. Eu imi cautam de lucru, incepusem sa ma stresez ca nu gaseam. Ca sa mai adaug ceva in plus a experienta mea am facut un curs la Londra de 6 luni. Ma duceam o data pe luna 3-4 zile. Acasa ramanea Sorin sau parintii mei sau socrii daca erau prin Olanda. Tudor parea sa se obisnuiasca in Olanda. Cand am fost in Romania de Craciun cand era suparat zicea: landa, landa, sa ne intoarcem in landa. Eu insa nu prea mai eram fericita. Incepusem sa ma simt singura iar, serviciu nu imi gaseam, am primit multe refuzuri si nu aveam timp sa fac prea multe. Imi doream sa ma duc sa fac o practica undeva sa imi exersez mai mult engleza sa invat si olandeza. Dar costurile cu cresa erau fr mari si nu ne-am fi permis sa il dam astfel incat sa am mai mult timp. La finalul iernii in 2014 deja incepusem sa cunoastem romani aici si partea sociala incepuse sa fie mai buna. Cu serviciul meu nu prea iesea nimic si imi era din ce in ce mai clar ca nu o sa imi gasesc fara a avea pe CV o experienta de companie multinationala. Tudor mergea in 2014 de 4 ori pe saptamana la gradinita unde doamnele de acolo ma stresau ca nu sta pe scaunel in cerc ( aceiasi problema ca acum la scoala) si ca nu le asculta ( aceiasi problema ca acum). Una din doamne chiar m-a intrebat foarte serioasa dc cumva copilul nu e surd. Prin martie am primit o oferta de job in Bucuresti. In acelasi timp eram in interviu cu doua firme din Olanda. In momentul acela am decis asa: dc ma accepta una din firmele din Olanda raman si refuz oferta din Romania. Tudor a inceput sa numeasca cuvinte pe la un an si ceva si sa lege propozitii simple pe la 2 ani si 5-6 luni. Progresul spre o vorbire din ce in ce mai fluenta a fost rapid astfel incat pe la 3 ani ne intelegeam fr bine cu el. La final de aprilie am plecat cu Tudor in Romania si Sorin a ramas in Olanda. Planul era asa: sa imi fac experienta 6-8 luni apoi sa imi caut din nou in Olanda sau exista si posibilitatea sa vina si Sorin inapoi la final de an dupa ce mai strangem niste bani. Am revenit in Romania si am inceput repede lucrul. Eu m-am mutat cu Tudor la parintii mei deoarece locuiau mai aproape de oras, in centru si imi mai usor cu transportul. In apartament era si sora mea. Tudor a avut o perioada mai dificila primele luni. Era nervos, se plictisea in casa. Daca era tatal meu acasa il scotea afara daca nu mama nu prea avea timp. Prin iunie a plecat Tudor la Tulcea cu bunicii. Eu am ramas in Bucuresti. Mama era nerabdatoare sa plece. Ea nu prea suporta primavara-vara sa stea in Bucuresti. Venirea noastra acolo i-a intarziat plecarea si devenise cam apatica, nervoasa. Prin iulie sora mea si-a gasit job in Paris si a plecat. Am ramas singura in Bucuresti si faceam drumuri la final de saptamana la Tudor. ( o data sau la doua saptamani). Serviciul meu a fost foarte foarte greu. Statea peste program, munceam si in weekend. MI-a dat Dumnezeu servici cu varf si indesat ca sa zic asa :).
Sorin venea in tara o data la trei saptamani si statea 3 zile. In august am fost toti in concediu cu masina in Grecia. In septembrie l-am adus pe Tudor in Bucuresti unde a inceput o gradinita in limba germana  ( as fi vrut olandeza dar nu am gasit) unde mergea juma de zi. In timpul acesta o dna din Constanta, ruda de a lui Sorin a stat cu Tudor. Locuia cu mine. Il lua de la gradinita, ii dadea sa manance etc. Eu ajungeam acasa pe la 19-20.Cu gradinita din Romania nu mi-am dat seama de prea multe dar si dna de acolo mi-a zis ca nu prea urmeaza instructiunile si nu participa la activitatile clasei. Posibil sa fi fost mai axata pe invatarea lb germanr. Pe la mijlocul lunii oct parintii mei au revenit in Bucuresti. Dna din CT a plecat acasa si Tudor a ramas cu bunicii cu acelasi program. Treptat Sorin mi-a zis sa incerc sa aplic inapoi in Olanda la joburi. Eu nu stiam exact c e vreau. Eram obosita de la jobul de la acea vreme si in timpul ramas ma dedicam lui Tudor. Imi era teama de o noua schimbare, pt Tudor, pt noi. Tudor zicea din cand ca vrea inapoi in Olanda sau la tati. El cred ca asocia Olanda cu statul meu acasa. Eu nu aveam timp sa aplic la joburi in Olanda si Sorin mi-a cerut Cv-ul si a inceput sa aplice. Spre surprinderea mea am inceput sa am interviuri. Nu imi venea sa cred.Tudor pe final de 2014 a fost mai mult bolnav: cum il duceam la gradinita cum lua ceva. Dormeam impreuna cu el in acelasi pat si noaptea si dupa-masa iar in weekend ieseam impreuna sau cu tati. Sorin din sept a inceput sa vina acasa o data la doua saptamani. Ne era din ce in ce mai greu sa stam asa in incertitudine. Trebuia sa luam o decizie. In noiembrie am fost chemata in Olanda la doua interviuri. Am plecat vineri si m-am intors duminica. In aceiasi zi aveam deja raspunsul pozitiv. Nu imi venea sa cred si nu stiam ce sa facem. Pe de o parte vroiam sa mai incercam Olanda inca o data pe de alta parte imi era teama de schimbare. Am decis sa accept oferta desi simteam si un mare disconfort. Chiar inainte de Craciun am inceput jobul am plecat in Olanda pt o saptamana si m-am intors pe 24dec. Sorin era in concediu in Romania de pe 15-16 dec. Cand am lipsit acea saptamana Tudor a suferit, incepuse sa faca iar caca pe el. Am revenit din Olanda si Tudor era tare bucuros cand m-a revazut. Am plecat la socrii in CT vreo 2 zile, agitatie,bagaje. Tudor tot pe el facea caca. Am revenit in Bucuresti, agitatie, bagaje. Tudor parea sa fie incantat de drumul cu avionul, de Olanda. Isi impacheta jucariile, pe Teddy. Am plecat spre Olanda in familie mare pe 31 dec: noi 3, sora mea si parintii mei care aveau sa stea cu noi pana la mijlocul lui febr. Tudor inainte de plecare a facut otita, febra si l-a tinut febra vreo saptamana.Nu ii trecea, i-am dat antibiotic, a facut o alergie cu mancarimi pe fata. Tot aveam probleme cu caca. Nu zicea desi il vedeam ca se tine si isi ia pozitia de caca. Cand am iesit in oras o data cu el a facut si pipi. Intoarcerea in Olanda a insemnat o noua casa in alta localitate. Apartamentul era mai mic si nu avea elementele care il fascinasera pe Tudor la primul apartament ca lift, parcare subterana, senzori la usa etc. Sorin i-a facut in living lui Tudor un spatiu de joaca asemanator cu cel de la vechiul apartment.Tudor dormea in camera cu noi, cu mine in pat sau amandoi. Sorin se mutase in Haga cat a stat singur la un apartament cu in singur dormitor si living cu bucatarie open space pt ca era mai mica chiria si el lucra in Haga.Tudor a avut iar o perioada cand plangea des, era nemultumit si ne spunea deseori nu la orice.L-am pedepsit, i-am strans jucariile si i le dadeam treptat cand a inceput sa se comporte frumos. Si-a revenit pana la urma si cu caca si l-am inscris la cresa unde ar fi urmat sa stea de la 8.30-17.00. El in perioada asta plangea dupa mine dimineata cand se trezea ca nu ma mai vedea acasa. Eu ma trezeam dimineata si plecam prima din casa si ajungeam ultima avand o naveta destul de greoaie de facut cam de 1.30 si chiar mai mult dus si intors tot cam asa. Deci cam 3 ore pe zi si am facut si 4 daca cumva intarzia trenul sau era vreo problema. Eram obosita si nu imi placea nici serviciul nici naveta. Am fost dezmagita de job, m-am simtit discriminata. Nu mi-a placut ce aveam de facut, a fost diferit fata de ce am crezut si eram cam frustrata din cauza asta. Incepuse sa imi para rau ca ne-am intors si am acceptat jobul. Tudor a inceout sa mearga la gradinita treptat treptat pana mergea full. Sorin se chinuia cu Tudor dimineata sa il imbrace, sa il duca la masa si ca il convinga sa iasa din casa sa mearga la gradinita si Sorin la serviciu. La inceput Sorin imi dadea telefon si imi spunea ca nu mai suporta crizele lui Tudor de dimineata ca sa il faca sa iasa din casa, ca pleaca nervos, ca il trage de perciuni, tipa la el si se simte vinovat apoi si etc. Tudor facea asa pana iesea din casa apoi la gradinita era ok. Nu plangea acolo si manca, dormea uneori si isi facuse si un prieten un baietel si un iepuras de plus. Tudor era fr suparat dimineata ca nu ma vedea pe mine in casa si ar fi dorit sa il imbrac eu, sa il hranesc eu si sa il duc-aduc eu la gradinita. In ianuarie am ramas insarcinata si am si racit foarte rau. Aproape o luna am fost bolnava si vreo saptamana dupa ce am aflat ca am ramas insarcinata nu am putut dormi. Ma duceam la serviciu nauca de oboseala. Tudor a racit si el, de fapt eu am luat de la el viroza. Si eram si eu si Tudor in casa tusind, cu febra si stare proasta. Sorin era stresat ca nu stia ce sa mai faca. Eram ingrijorati cu sarcina, ca faceam febra 40 si crize de tuse foarte nasoale pana vomitam. La serviciu o si ma duceam alta nu. Seful se uita urat la mine ca tuseam la telefon cu candidatii dar nici nu imi zicea sa plec acasa. Tudor parea ca se adapteaza la gradinita. Era lasat sa se joace liber si in fiecare zi isi construia o lunga sina de lemn impreuna cu prietenul lui Michael. Isi dorea in continuarea ca eu sa fiu mai mult cu el. Am aflat in cele din urma ca nu mi se prelungeste contractul ( dupa cat lipsisem si behaisem pe la telefon :) Nu imi parea rau ca nu imi placea oricum dar eram si nelinistita cu ce se va intampla in viitor ca daca o sa se vada sarcina nu ma mai angajeaza nimeni. A mers bine pana la urma si mi-am gasit altceva repede. Am facut si o pauza de o saptamana si ceva si am stat mai mult cu Tudor. Cand a facut 4 ani Tudor a trebuit sa inceapa scoala. Ar mai fi putut sa stea la gradinita ( acum imi pare rau ca nu l=am mai lasat pana in iunie cand ne-am mutat). L-am mutat din motive de program si financiare ( costa 1700 E/luna). Din aprilie a venit din nou dna din CT in Olanda si a stat cu noi cu scopul de a avea grija de Tudor. Il ducea Sorin la scoala ea il lua la pranz acasa si il ducea inapoi la scoala pana la 15. Venise primavara, Tudor deja era mai bine cu racelile nu a mai facut nimic nici o viroza. A mers la scoala pana pe 6 iunie. Scoala era la 5 minute de casa, langa un parc cu lac si plin de verdeata. Era draguta plimbarea pana la scoala. La scoala aceasta avea un profesor pe nume Eric. El nu ne-a zis nimic critic despre Tudor. Dupa 6 saptamani am avut o intalnire cu el. A mers doar Sorin si ne-a zis ca: e mai greu de gestionat fata de alti copii, ca e young in behavior ( adica ce ne-a zis si Ania la scoala actuala) in sensul ca inca tipa si plange cand se supara sau se cearta cu copiii pt anumite jucarii. Cu limba a zis ca invata si ca in curand va fi fluent. Nu ne-a ridicat puncte critice. Se juca ca si la scoala actuala mai mult singur. Am inteles ca era o fetita mai mare cu care se juca, ea il placea si il lua de manuta si il integra. Ca si comportament in perioada aceasta era cat  de cat ok. Era destul de tacut cand era luat de la scoala si dupa-amiaza uneori avea niste crize de plans, parca era de neconsolat. Tragea de noi sa ne jucam cu el dupa ce veneam de la serviciu. Uneori abia apucam sa mananc se aseza in brate la mine, in spateele meu etc. Imi place ca dormeam toti impreuna in dormitor, seara si dimineata ne harjoneam in pat, spuneam povesti etc. Eu eram multumita cu serviciul in weekend ieseam , ne plimbam, vizitam.. Am decis sa ne mutam inapoi in localitatea unde am venit prima data la o casa mai mare cu curticica find mai aproape de serviciul meu. Lui Sorin nu i s-a mai prelungit contractul si a ramas fara serviciu vreo luna si ceva. A stat acasa cu Tudor, l-a dus adus de la scoala si mergea la interviuri. Am gasit casa pe care ne-o doream si cum aici casele se inchiriaza cam fara nimic ( fara parchet, peretii ingalbeniti, fara becuri, perdele) aveam o groaza de muncit la ea. Am decis sa il trimitem pe Tudor in Romania la bunici deoarece mutarea in alta localitate, intr-o casa noua, nearanjata ar fi fost, am zis noi, prea dificil pt toata lumea. Ar fi trebuit sa cautam pt Tudor un afterschool full-time pe perioada vacantei si dupa serviciu sa lucram la casa. Sorin a varuit, pus parchet etc. Tudor a stat in Romania o luna jumate. A revenit la final de august si a inceput scoala imediat. Era incantat de casa, ca are loc de joaca mare, camera lui varuita galben cum si-a dorit. Noaptea se trezea si ma chema: mami vino la mine. Si ma duceam si il mangaiam pana adormea apoi ma duceam iar in pat. A inceput scoala, eu eram deja cu burtica mare dar il aduceam pe bicicleta de la gradinita la pranz acasa si apoi il duceam inapoi la scoala si acasa. Dna din CT a venit din nou la noi pe la mijlocul lunii septembrie. Tudor era cam nemultumit ca se duce la scoala dupa pauza de pranz si uneori plangea si ma intreba inca de dimineata dc azi e zi lunga sau scurta de scoala. Era tacut cand il luam de la scoala si nu imi povestea mare lucru. Nu am sesizat nimic. Doamnele de la scoala imi mai ziceau din cand in cand ca a udat scaunul Wc- ului de pipi si sa il invat sa faca pipi ca baietii, ca e cam dificil, ca a mazgalit masa si scaunul etc. Nu am sesizat nimic prea critic. Acasa Tudor era ok. O mai respingea pe dna din Ct si ii mai zicea ca vorbeste prea mult ( il mai cicalea ca si mama).  Eu am tinut sa il duc si aduc pe Tudor de la scoala cu bicicleta pana aproape sa nasc. Stiam ca lui ii place ca eu sa il duc si il aduc. Sorin il ducea doar dimineata. In rest stateam cu el la povestea de seara, ma jucam cat puteam dar nu cum ar fi vrut el. Ma tragea de mana sa stau joc pe covoras dar nu mai puteam sta comod jos cu ditamai burta. Am inceput sa invat olandeza si il ajutam si vb cu el. El repeta si repetam impreuna. Am nascut prin cezariana si am stat 4 zile in spital. El a stat acasa cu dna din CT si Sorin cand se intorcea de la spital. Bineinteles ca inceputul scolii si contactul cu colectivitatea a insemnat iar muci, tuse, viroza. A racit inainte sa nasc eu si cat am fost in spital am inteles ca s-a simtit rau, febra, tuse. Cand am revenit de la spital parca mi s-a parut slabit, tras la fata si cu cearcane. Imi era mila de el. Apoi in zilele urmatoare a inceput sa fie din ce in ce mai dificil. El venea peste mine in camera se urca in pat si vroia sa sara la mine in brate. Eu abia ma miscam si imi era teama sa nu ne loveasca pe mine sau pe Laurentiu. Au fost momente in care il respingeam pentru ca tipa cand intra in camera, ma trezea din somn pe mine sau pe Laurentiu, sarea in pat, tusea, stranuta si nu prea i-a picat bine. Sorin a stat acasa in prima saptamana si i-a oferit atentie: s-a jucat cu el, a iesit pe afara, l-a luat la plimbare cu trenul etc. Incet incet am inceput sa imi revin si eu si am inceput sa ma joc cu el dar nu era destul. Apoi la o luna am fost chemati la scoala si intr-o sedinta cam tensionata eu cu cele doua educatoare si Ania am ramas total socata sa aud atatea chestii negative spuse despre Tudor, cu un ton de gravitate si cu solutia finala radicala: sa urmeze scoala speciala. Ne-am suparat fr tare, ne-am consumat, nu mai puteam sa dorm noaptea. Am inceput sa punem presiune pe Tudor si sa il certam. Cu cat il certam mai mult si il criticam cu atata el devenea mai nervos, mai incapatanat si mereu tipa si izbucnea.Simteam si cedam nervos amandoi, si eu si Sorin si bunicii erau suparati. Parca era o casa de nebuni, o familie dezechilibrata din cauza unui copilas. Ma retrageam in camera si imi venea sa plang de nervi ca nu stiam cum sa gestionez si cum sa raman calma. Parca nu imi mai cunosteam copilul. Totul a atins un punct culminant cand el a facut febra mare, vreo 41 doua nopti si nu prea ceda cu nimic. Apoi i-au iesit niste bubite pe corp si i-a trecut. Dupa raceala asta sau boala a copilariei dupa cum a zis medicul, nu ne mai intelegeam deloc cu el: slabise si nu manca, refuza orice si nu cobora la masa, nu vroia sa se imbrace, nu vroia sa se spele pe dinti si nici nu il mai vedeam topaind prin casa si jucandu-se cum stiam. La un moment dat am inceput sa citim mai multe despre parenting si Sorin a venit cu ideea de a ii face tabelul cu reguli si puncte si bonusuri si sa facem invers fata de ceea ce am facut pana atunci: sa-i raspundem cu dragoste si apreciere si sa ne incarcam cu noi resurse de rabdare, Si am inceput sa il pupam, sa il iubim din nou, sa il imbratisam sa nu il mai certam. Nu i-am mai zis nimic de scoala si am incercat sa il cunosc din nou. Incet incet si-a revenit. A inceput sa comunice mai mult cu noi. A deschis ochii mari cand i=am zis ca eu cred ca si doamnele de la scoala au gresit si ca poate nu sunt prea pricepute la copii sa bucurat cand i-am zis ca el va stii doua limbi straine iar copiii de la scoala nu stiu decat una. A inceput iar sa topaie, sa vina la noi sa ne pupe si in prezent isi manifesta mereu iubirea fata de noi: Ne pupa pe maini, pe fata mai mult ca in trecut. Tot vorbind cu el despre asa-zisii bazdici se uita la noi si zice gata, i=am aruncat pe geam si incet incet strange din ce in ce mai multe puncte. Si pe Laurentiu il accepta usor usor. Aseara am fost in vizita la cineva acasa si spre final a zis ca vrea sa plecam acasa, la jucariile lui, el cu mami, cu tati si cu Laurentiu. L-am observat cum se joaca cu copiii pentru ca am tot avut contacte zilele astea cu prieteni de ai nostri: interactioneaza bine cu copii mai mari ca el (romani), face jocuri impreuna cu ei. ii imita ( si la prostioare bineinteles) si chiar a zis ca el s-a imprietenit cu Cici. ( fetita de 6 ani). In schimb nu ii place sa se joace cu copiii mai mici cu care stie ca are conflicte legate de jucarii. Multi asa zisii bazdaci ai lui pleaca din rasfat si atentie multa pe care a primit-o din partea adultilor: noi plus bunici. Greseala noastra. Cred ca in anumite situatii ar fi trebuit sa il lasam mai independent.  In rest fara acesti bazdicei e un copil normal pentru varsta lui. In Romania poate nici nu ar fi avut aceste provocari dar aici copiii sunt crescut altfel. In stilul deranjeaza-ne cat mai putini pe noi adulti si pe ce din jurul tau. Copiii de romani din ce observ eu pe aici sunt mai vulcanici, mai rebeli, mai expresivi. Si alti prieteni ai nostri au primit tot felul de observatii de la scoala dar din fericire nu au avut ghinionul nostru sa nimereasca niste educatori asa lipsiti de toleranta si metoda.''
Va propun, pentru inceput, sa simplificam descrierea mai sus prezentata! Cum prima citire este profund emotionala, va invit sa mai lecturati textul de cel putin doua ori. Gata?!
17. 01. 2016
Ati citit textul de mai sus de cel putin doua ori? V-a fost greu sa va formati/sa identificati un obiectiv pe care sa-l urmariti pe parcursul povestirii? Recunosc, mie da. Sa va spun cum am procedat eu. 
In primul rand, am intrebat-o pe mama lui Tudor care ar fi motivul pentru care m-a contactat, tinand cont de faptul ca ei sunt in afara tarii, destul de departe de Romania, iar intreaga "operatiune" se va desfasura online prin Skype. Rolul acestei specificatii aparent banale? 1. O terapie online presupune sa-ti asumi neajunsurile legate de o linie de internet ce se poate bloca cand iti e lumea mai draga, sa nu auzi bine sau sa nu observi anumite comportamente asociate unor trairi pe care clientul le are in raport cu o situatie data; 2. Este constientizat motivul, sintetizat si prezentat concis. Nu de putine ori, cei care apeleaza la psiholog si sunt nevoiti sa-si formuleze cererea ajung sa-si redimensioneze problema personala. 3. Stabilirea modului in care problema prezentata interfereaza cu anumite aspecte ale vietii personale sau de grup.
In cazul de fata, problema parintilor lui Tudor se prezinta dupa cum urmeaza:
- din august 2015, intreaga familia s-a reunit in Olanda. In septembrie, Tudor merge la o scoala (corespondentul gradinitei in Romania) olandeza unde nu se acomodeaza, familia fiind sfatuita sa-l mute la o alta institutie dedicata copiilor cu probleme de comportament;
- comportamentul acestuia in familie este agresiv, are episoade de furie pe care si le manifesta prin tipete si aruncand diverse lucruri prin casa, in special jucarii;
- cu alti copii se joaca relativ bine pana in momentul in care se supara si strica tot ceea ce au construit impreuna sau separat.
Pentru a-mi face o idee despre realitatea vietii lui Tudor, am rugat-o pe mama acestuia sa-mi trimita un email cu o descriere amanuntita a vietii lor de familie, material prezentat in prima parte a acestui articol. La ceea ce am primit m-a surprins multitudinea de schimbari ce au avut loc in viata lor, implicit a celui mic, atat din punct de vedere al locurilor, cat si al persoanelor cu care a interactionat. Am sa va rog sa faceti urmatorul exercitiu: de cate ori apare cate o informatie noua in plan locativ sau al interactiunii lui Tudor cu o persoana va fi necesar sa miscati capul spre stanga sau spre dreapta. Care este senzatia pe care o incercati? Eu am fost cuprins de ameteala. Ce faci in momentul in care esti ametit si cineva te impinge sa executi ceva ce tu nu ai mai facut, intr-un context nou, lipsit fiind de experienta? Te aperi, devii agresiv. Dar, daca esti la o varsta frageda, ametit de atatea schimbari, nu cunosti limba celui care formuleaza cererea, cu toate implicatiile ce tin de sens si semnificatie, nu cunosti locul si persoanele...Agresivitatea creste in intensitate si in frecventa manifestarilor devenind o forma de manifestare in sine. Fie ca alegi sa te izolezi, fie ca plangi sau te revolti, aceste comportamente pot fi usor atribuite unei tulburari din spectrul autist sau de tip ADHD (tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie - pe romaneste, copilul are un comportament dezordonat, agitat, fara un scop anume si nu se poate concentra pe realizarea unor exercitii/sarcini date urmarind informatiile oferite, cele doua aspecte fiind interdependente). 
Care sunt consecintele acestor "etichete" diagnostice? In mod normal, parintii ar trebui sa urmeze sfaturile specialistilor, in cele mai multe din cazuri fiind nevoie de un efort conjugat intre mai multe specialitati (psihoterapie, psihiatrie, neurologie). Doar ca, zona de mijloc a normalitatii este strajuita de raspunsuri ale familiei ce implica comportamente mai putin functionale in vederea atingerii unor obiective in favoarea copilului. Astfel ca, parintii si/sau bunicii, cei apropiati, aleg sa se manifeste prin reprosuri la adresa celui etichetat cu tulburarea respectiva, prin restrangerea activitatilor sau retragerea din grupurile sociale, ori ajung sa se invinovateasca si considera ca trebuie sa devina "sclavii" tulburarii pentru a-si ispasi pedeapsa. Cele doua directii pot coexista, fara a se exclude una pe cealalta.
Intorcandu-ma la cazul lui Tudor, constat ca parintii acestuia erau speriati de perspectiva unei tulburari de spectru autist, perspectiva intarita si de recomandarile profesorilor de la scoala. Situatia se agraveaza cu aparitia celui de-al doilea copil in familie, din urmatoarele motive:
- timpul de somn al parintilor devine tot mai scurt sau este in reprize insuficient de lungi pentru odihna necesara revenirii dupa stresul zilnic;
- sarcinile sunt mai multe, variate si complexe necesitand o atentie sporita, dar intr-o directie diferita fata de cea care face sens pentru Tudor;
- programul si problemele lui Tudor se suprapun peste relatia familiei cu bebelusul, sub toate aspectele;
- apar cheltuieli noi.
Eticheta diagnostica de tulburare de spectru autist (tsa) este perceputa ca fiind foarte greu de dus de catre ambii parinti deoarece se considera vinovati de ceea ce se intampla cu Tudor, ca l-au neglijat sub motivul de a pleca in Olanda, iar timpul dedicat implicarii lor in viata lui va fi mult mai mare in comparatie cu nevoia unui copil "normal".  O alta frica exprimata de cei doi ar fi legata de un eventual esec fata de ceea ce isi propun in lucrul cu un copil autist. "Daca nu am reusit cu el cat il consideram normal, cu siguranta nu o sa reusim acum cand stim ca e autist"- declara mama intr-o discutie de inceput. Este o afirmatie oarecum corecta, similara cu acea ca "Daca am reusit sa urcam pana la Babele, vom putea urca pe Everest". Asadar, teoretic, considerandu-l normal, dar copilul avand nevoi specifice unei tulburari de spectru autist, e posibil sa esuezi in cele mai multe din cazuri. Construind o relatie pe nevoile reale ale lui Tudor, esecul este doar un aspect probabilistic asumat. In cote rezonabile, fireste!
Oferindu-le si perspectiva unui diagnostic de tulburare de adaptare, sustinuta de conditiile de viata de pana la momentul primei noastre discutii, dar fara a pierde din vedere aspectele ce tin de tsa, le-am propus parintilor o abordare pragmatica de observare, analiza si interventie. Pornind de la faptul ca Tudor a fost vitregit de o relatie directa si de durata, afectiva, cu acestia, i-am intrebat daca sunt de acord sa-si aloce timp pentru o atentie sustinuta de exercitii si lucru terapeutic pe o perioada de 6 luni - cu posibilitatea de a invata sa intervina si sa construiasca alaturi de copil, indiferent de diagnosticul final, sau aleg sa mearga pe varianta de lunga durata a unui diagnostic de tsa. Diferenta? Optimismul cu care pornesc la drum si canalizarea atentiei catre refacerea mediului familial bazat pe afectivitate, mai putin pe obiective rationale, reci si distante.
22.01.2016
Primind acordul parintilor pentru o interventie terapeutica ce se va intinde pe parcursul a 6 luni, le-am sugerat ca intalnirile noastre sa aiba loc dupa cum urmeaza:
- o sedinta de o ora cu parintii la inceputul fiecarei saptamani;
- doua sedinte cu Tudor, fiecare de cate 30 min, la un interval de 3 zile.
Suplimentar, le-am cerut acordul sa vorbesc cu cei de la scoala celui mic ori de cate ori este nevoie, dar cel putin o data pe luna.
La prima intalnire online cu parintii lui Tudor, i-am invitat sa vorbeasca despre cum vede fiecare situatia copilului. Prima mea constatare a fost urmatoarea:
- tatal: munceste mult, este singurul care asigura familia din punct de vedere financiar, nu are timp de Tudor cand vine acasa fiind foarte obosit. Rareori, ii acorda atentie si joaca cu acesta doar ca se enerveaza repede si renunta. Tudor are un raspuns similar, ceea ce face diferit este aruncatul cu jucariile prin casa. Cand trebuie sa repare cate ceva prin casa, in special tot ceea ce tine de partea IT, tatal ii explica lui Tudor care sunt procedurile de interventie si ce rol au. Acesta sta linistit pana la final, punand intrebari doar intrebari. Am primit un videoclip in care imi este prezentata o astfel de interactiune. Se poate observa curiozitatea lui Tudor fata de ceea ce se intampla pe tot parcursul interventiei tatalui, cu toate ca sta in picioare de minute bune, nu da semne de oboseala si nici nu isi pierde interesul pentru ceea ce vede adresand intrebari pertinente si fara a le repeta. In fiecare seara, doarme cu Tudor ceea ce-l nemultumeste deoarece nu poate spune ca are o relatie cu sotia lui, reprosandu-i acest aspect.
- mama: doarme foarte putin deoarece trebuie sa-l alapteze pe nou-nascut din 3 in 3 ore ceea ce o face irascibila. In timpul zilei, il ia pe Tudor de la scoala moment in care, declara ea, se incarca cu toate reprosurile invatatoarelor. Acasa nu poate colabora cu acesta pentru ca isi doreste sa doarma, fapt pentru care ii da cate ceva de facut, eventual il pune sa se uite la televizor la desene in limba olandeza. Ulterior, se duce in camera bebelusului si incearca sa adoarma. Tudor vine dupa ea urland ca nu tine la el si ca-l iubeste doar pe fratele lui. Mama il cearta, il da afara din camera si-i spune sa nu fie obraznic. Copilul tipa in continuare, refuza sa se joace si arunca cu jucariile prin casa. Mama spune ca ia hotararea de a se juca cu el pentru cateva momente pentru a-l linisti dupa care se duce, din nou, la culcare. Spune ca se simte ca intr-o capcana din care nu mai poate scapa.
- mama si tata: au viziuni separate fata de situatia lui Tudor, inclusiv metode de interventie diferite, ceea ce au in comun fiind reprosurile pe care si le adreseaza reciproc. 
O prima concluzie: Tudor este privit de cei doi parinti ca fiind o piatra de moara agatata de gatul lor, mult prea grea pentru intreaga lor situatie. Atentia lor pentru el este aproape inexistenta, iar atunci cand exista se realizeaza in conditii care nu favorizeaza dezvoltarea componentei afective in cadrul relatiei. Suplimentar, cei doi parinti manifesta o grija diferita pentru nou-nascut, aspect ce-l determina pe Tudor sa afirme ca nu este iubit si ca o sa-l ucida pe fratele lui. Comportamentul disfuctional este intarit de mama acestuia care raspunde cererii lui de a se juca impreuna abia dupa crizele de plans si urlete. 
Relatia tensionata dintre parinti, lipsa unor masuri unitare de interventie, complica si sustin comportamentul inadecvat al lui Tudor.
In aceste conditii, i-am rugat sa-si evalueze tensiunea care exista intre ei. Pe o scara de la 1 la 10, unde 1 inseamna foarte putin, iar 10 foarte mult, mama a raspuns 7, tatal 8. Diferenta fiind mica, le-am transmis ca, pentru prima data in cadrul discutiei noastre, au cazut de acord asupra unui aspect important al vietii lor. 
Ce urmeaza? 
Obiectivul parintilor era ca Tudor sa se poata integra in scoala din Olanda, dar stiau ca nu se poate batand din palme. Dupa analiza datelor oferite de catre ei, am stabilit impreuna urmatoarele:
- Tudor trebuie sa invete limba olandeza pentru a putea raspunde solicitarilor profesorilor. Asadar, parintii trebuie sa gaseasca o metoda viabila si adaptata situatiei lor (financiar, timp, locatie) pentru urmatoarele 6 luni - presiunea timpului era data si de legislatia olandeza care nu admite ca un copil care a implinit 5 ani sa nu fie inscris in sistemul de invatamant;
- integrarea regulilor si cerintelor scolii intr-un joc ce se va desfasura acasa;
- introducerea povestilor inainte de culcare. Astfel, Tudor are la culcare cel putin un parinte alaturi de el, echilibrandu-se balanta atentiei pe care o imparte cu fratele mai mic;
- crizele de furie ale lui Tudor vor fi tratate cu indiferenta pana la stingerea naturala a acestora, iar daca se vor intampla in timpul jocului, parintele ce-i este partener trebuie sa faca la fel ca el, sa-i oglindeasca comportamentul verbal si non-verbal. Adica, sa tipe si sa arunce cu jucarii sau sa se tavaleasca pe jos! Copilul va fi instiintat ca va primi atentie cand va reusi sa spuna ce doreste fara sa urle sau sa arunce cu jucariile;
- parintii imi vor scrie in fiecare seara cate un email, separat unul de celalalt, in care sa treaca toate nemultumirile lor de peste zi, indiferent de natura lor. Surprinzator, mai multe nemultumiri erau legate de relatia dintre ei! Suplimentar, in week-end intr-un interval orar ales de ei, vor merge doar ei doi intr-o locatie care sa le faca placere: cafenea, cinematograf, parc etc fiind necesar sa-mi trimita doua fotografii pe whatsapp: una la inceput, alta dupa o ora, la final;
- in fiecare saptamana, in ultima zi de scoala, trebuie sa-si noteze toate aspectele bune ale comportamentului lui Tudor, intr-un carnetel dedicat activitatii scolare, asa cum i le vor comunica profesoarele. Prin aceasta cerinta se ating doua planuri importante pe care le urmaresc in cadrul terapiei in lucrul parintilor cu scoala:
1. profesoarele vor fi canalizate spre a-si schimba modul in care-l observa pe Tudor, alegand selectia pozitiva;
2. mama va invata sa priveasca scoala, incluzandu-le si pe profesoare, din perspectiva parteneriatului in folosul copilului. Acest parteneriat nedeclarat va fi bine primit si de catre factorii decizionali ai scolii, mama temperandu-si criticile la adresa lor.
Care a fost raspunsul parintilor?
Sa le luam pe rand:
- Tudor a inceput sa lucreze cu o tanara logopeda din Olanda care-l invata limba si exprimarea;
- in fiecare zi, dupa masa de pranz pe care Tudor o serveste acasa, programul scolii fiind pana la ora 12, mama face un cerc delimitat de jucariile de plus indragite de cel mic si se joaca de-a scoala. Jocul se reduce la o tema data de un conducator pe care ceilalti trebuie s-o execute intr-un timp dat. Cel care termina in conditiile cele mai bune tema respectiva va fi desemnat conducatorul jocului din ziua urmatoare. Bineinteles, totul se restrange la lucrul mamei care interpreteaza, pe rand, fiecare jucarie si implicarea lui Tudor. 
- parintii au cautat sa-i spuna povesti in olandeza in majoritatea serilor;
- in ceea ce priveste crizele de furie ale lui Tudor, mamei i-a fost destul de greu sa-l imite in primele zile. La un moment dat insa, dupa ce si-a luat inima in dinti si a avut o tentativa timida, a observat reactia copilului care a uimit-o: plangea si radea in acelasi timp! a repetat experienta;
- in prima saptamana, am primit emailuri zilnic de la fiecare;
- este exercitiul care le-a facut placere si l-au repetat ori de cate ori au avut timp;
- relatia cu scoala s-a imbunatatit considerabil pentru moment;
10 martie 2016
In acest moment, relatia terapeutica cu Tudor s-a incheiat. Pe parcursul interventiei, familia lui a mai primit niste provocari din partea scolii unde activeaza acesta. Una dintre ele a fost legata de faptul ca el nu poate sta pe scaun nici macar 2-3 minute si deranjeaza clasa. In cadrul scolii exista un ritual zilnic, de dimineata: copiii se aseaza in cerc pe scaune, iar profesoara sta in mijloc si le spune povesti sau comunica cu ei pe diverse teme. Tudor nu participa la acest ritual fapt pentru care este scos din clasa sau este supravegheat de alt cadru didactic care este disponibilizat de la o alta grupa. 
Interventia specifica
Parintii lui Tudor au primit sarcina realizarii unui joc ce va fi numit "Statuile". Fiecare membru al familiei trebuie sa participe la acest joc, zilnic. Durata jocului variaza, in primele 4 sedinte considerate ca fiind de acomodare timpul este de 10 minute, ulterior ajungand la 30 de minute. Setup-ul consta in aranjarea in cerc a unor scaune care sa fie relativ apropiate ca dimensiuni de cele ale scolii, dupa care, la semnalul unuia dintre parinti, toata lumea se asaza si ramane nemiscata. Cine misca iese din joc, ultimul ramas primind o recompensa. Acest joc trebuie continuat si la scoala, Tudor avand posibilitatea sa primeasca un abtipild pe care sa-l lipeasca pe bluza. La iesirea din scoala, daca acesta are abtipildul pe haina, parintele care vine sa-l ia trebuie sa-si exprime bucuria si sa-i cumpere ceva ce-si doreste de o suma ce a fost stabilita la inceputul jocului. La inceput, Tudor a fost neincrezator in primirea recompenselor si nu a dus sarcina la bun sfarsit, dar dupa a treia zi a inceput sa colaboreze atat acasa cat si la scoala, avand posibilitatea sa-si managerieze singur banii castigati. In paralel, educatoarele aveau sarcina de a numi saptamanal cate un grup de copii care s-a evidentiat prin calitatea raspunsurilor la temele date, dar si prin atentie si rabdare. Bineinteles, daca merita, Tudor era introdus in acel grup. Dupa o luna de la inceputul jocului au fost retrase recompensele financiare, ramanand doar felicitarile.
In prezent, Tudor poate realiza ritualul clasei fara ca scoala sa mai disponibilizeze un alt cadru didactic care sa aiba grija de el.

O alta cerinta a scolii catre familia lui Tudor este legata de faptul ca acesta calca pe jucarii si pe copiii intinsi pe jos. Acesta pare sa nu dea atentie lucrurilor si colegilor care se joaca, calcand la propriu pe tot ce se afla pe jos, cadrele didactice afirmand ca e posibil sa-i faca placere. Din discutiile cu parintii, am inteles ca acelasi comportament il are si acasa sau daca merg intr-un alt loc de joaca. Asadar, am apreciat ca fiind un comportament care are legatura cu lipsa de atentie, nu cu placerea despre care vorbeau cei de la scoala, interventia fiind diferita in cele doua cazuri.
Exercitiul pe care l-am propus parintilor lui Tudor este un joc de-a armata, cu pusti, pistoale, inamici invizibili si ... mine. Intr-un spatiu relativ gol, fara prea multa mobila, se vor imprastia jucariile pe jos la intamplare, dar cat sa acopere intreaga suprafata. Folosindu-se de jucarii, se vor trasa cateva culoare de lucru. Vor intra in camera respectiva pe un culoar ce pleaca de la usa si vor ataca inamicii invizibili le geam, in mijloc fiind imprastiate jucariile. Printre jucarii, se vor intinde pe jos, rand pe rand, cate un membru al familiei care a fost "impuscat" de catre inamici. Regulile sunt urmatoarele:
- daca va calca pe jucariile-mine va sari in aer si va fi nevoit sa iasa din joc timp de 10 minute, lasand deoparte armele pe care le are asupra lui, ceilalti membrii ai familiei continuand joaca;
- daca va calca pe un coechipier va trebui sa lase armele pentru a-l bandaja pe cel ranit.
Timp de lucru: 30 minute zilnic, seara, mai putin sambata si duminica cand jocul poate avea durata de aproximativ 1h.
Implicarea lui Tudor a fost surprinzatoare. A dus exercitiul la scoala, implicandu-si colegii in jocul lui. In mai putin de-o saptamana, Tudor mergea cu mare atentie prin clasa spunand ca nu vrea sa calce pe jucarii pentru ca ar exploda.
In prezent, Tudor este laudat saptamanal pentru progresele pe care le face. In fiecare joi, mama lui se intalneste cu coordonatorul scolii pentru a stabilii care este programul pentru saptamana ce urmeaza. Acest aspect este un beneficiu important pentru intreaga familie deoarece au reusit sa invete sa fie creativi si independenti in lucrul cu Tudor, dar si-au castigat si increderea in ei si in propriul copil in raport cu scoala, cu autoritatile.
Pe parcursul celor 3 luni de interventie, Tudor se integreaza cu succes in colectivitate, recunoaste si accepta autoritatea profesorilor, accepta si intelege rolul regulilor de la scoala si de acasa, poate executa sarcini complexe, depasind nivelul clasei. Daca la inceput tensiunea dintre parinti era evaluata la 7-8 pe o scala de la 1 la 10, 1 insemnand foarte mica, 10 foarte mare, la momentul inchiderii interventiei era evaluata la 1-2. 
Parintii au fost invitati sa enumere 5 beneficii pe care le-au capatat in urma interventiei terapeutice online, acestea fiind urmatoarele:
- intelegerea diagnosticului de Tulburare de Adaptare si, implicit, a comportamentului lui Tudor;
- sunt mai creativi in lucrul cu acesta;
- si-au recapatat increderea in ei ca parinti, mai ales in raport cu scoala;
- se odihnesc mai bine, nu se mai simt obositi;
- cel mai important: Tudor este bine primit la scoala normala, recomandarea inscrierii la o scoala pentru copii cu nevoi speciale nu mai este utila.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Fobia de gaini, nimic mai simplu - caz real

Interventia terapeutica din cadrul acestei povesti este realizata cu ajutorul fotografiei. Va las s-o descoperiti alaturi de actorul principal, o fata extrem de simpatica! Daca doriti detalii despre interventie, scrieti-mi pe website. Subiectul este o fata, A.B., de 16 ani, singura la parinti, eleva la un liceu din Bucuresti. Se declara ca fiind ambitioasa si foarte indaratnica - ce-si pune in cap aia face indiferent de ce are de tras mai tarziu-, nu are multi prieteni si niciun iubit. Considera ca tinerii de seama ei sunt un pic cam prea infantili in comportament. Cu toate astea, la locul de domiciliu are cativa cu care sta pana seara tarziu chiar daca stie ca tatalui sau nu-i prea place si o cearta. La liceu este bagata in tot felul de proiecte si considera ca s-a supraaglomerat, dar ca va reusi sa le duca pe toate la bun sfarsit, cu orice pret. Cand isi descrie viata actuala, A. este vesela dar isi pastreaza o mina de om care are ceva important de facut. Vorbeste cursiv, coerent s…

Am intalnit si psihologi de rand (fericiti)

Facebook-ul nostru, cel care ne-a unit
Da, stiu ca suna ca un stereotip clasic, dar eu sunt unul dintre cei fericiti. Nevoia de a schimba conducerea actuala a Colegiului Psihologilor are si parti bune, pe langa nenumaratele aspecte negative. Si, credeti-ma, sunt beneficii absolut functionale care vin la pachet cu neregulile traite pana in prezent. Poate ca va intrebati ce anume s-a produs, iar voi ati trecut cu vederea frustrandu-va de lipsa unui mic moment de fericire. Va aduceti aminte cand ne-am cunoscut? E foarte important acest aspect deoarece in jurul lui s-au adunat si au inceput sa prinda contur aceste mici beneficii despre care va vorbeam. Era sfarsitul lunii septembrie cand, pe pagina mea de facebook, apare un articol scris de "Universitaria". L-am citit, am studiat si pagina respectiva, dupa care, pe chat, in privat, le-am transmis ca mi-as dori sa fie mai transparenti in descriere pentru ca m-as putea alatura taberei lor, avand propriul meu "repros" la …