Treceți la conținutul principal

Spatiul dintre secunde

Vag, foarte vag, imi aduc aminte de bataile secundarului unei pendule ce atarna de peretele amintirilor mele. Daca inchid ochii, lasand ceva spatiu celorlalte simturi care se inghesuie sa se exprime in virtualitatea memoriei mele, ma pot proiecta intr-o imagine relativ clara formata in jurul acelor sunete. Se contureaza o camera cu aspect invechit, un pat in care, presupun, eu ar fi trebuit sa dorm de pranz, o plapuma veche cu miros de lavanda, totul cuprins de o lumina difuza, calda. Simt o liniste deplina care nu ma invita la somn. Apreciind intensitatea curiozitatii mele din acel moment, pot spune ca aveam vreo 4-5 ani. Ma frichineam sub plapuma cu mare atentie pentru a descoperi la timp orice zgomot ce ar fi putut trada venirea vreunui adult care ma avea in grija. Descoperisem placerea de a-mi incorda picioarele si, rand pe rand, sa le lovesc cu putere de salteaua cu arcuri pe care stateam intins ca, mai apoi, sa mi le arunce in sus pentru a se opri brusc in plapuma grea. Dupa vreo 10 minute de joaca intensa, total distras de ceea ce era in jur, am redevenit atent la ceea ce se intampla dincolo de usa camerei. Cred ca atunci a fost momentul in care am realizat ca un ceas ticaia destul de tare undeva in jurul meu. Mi-am ridicat usor capul de pe perna, am dat roata privirea prin camera, dar nu am vazut ceva care sa ma intereseze. M-am gandit c-o fi afara pe hol dihania care facea galagie mai abitir decat mine. O fi sau nu adevarat, cert este ca mi-am stabilit o tactica de lucru: bateam din picioare pe ritmul secundarului, urmand ca in pauza dintre ele sa ascult ce se intampla afara. Era acoperirea perfecta! Planul a fost pus in practica imediat, picioarele mele incepand sa bata un tic-tac infundat in spatiul dintre saltea si plapuma. Un alt spatiu, cel dintre secunde, m-a cam incurcat la inceput deoarece nu reuseam sa-l fructific in incercarea mea de a asculta ce se intampla intr-un alt spatiu, cel de dupa usa camerei. Am luat-o de la inceput de cateva ori. Nu stiu cum am reusit, cred ca datorita faptului ca nu aveam altceva de facut, dar am avut multa rabdare cu mine. Spatiul dintre secunde mi se parea prea mic, prea condensat, pentru a-mi indeplini dorinta care facea posibila joaca mea. Ma intrebam cum sa fac sa-l maresc. Am inchis ochii pentru a ma concentra mai bine asupra raspunsului. Nu mai vedeam nimic. Nu mai vedeam plapuma, dar ea era acolo pentru ca o simteam. Salteaua nu intra in discutie pentru ca nu am mai vazut-o de cand am tras plapuma pe mine! Dar o simteam si pe ea. Am inceput sa simt si ritmul ceasului ca intr-un limbaj morse: tic - pauza - tac. Picioarele mele se armonizau tot mai bine cu secundarul, iar obsesia reusitei se transforma intr-o bucurie necuantificabila in termeni pragmatici.

Tic - pauza - tac, tic - pauza - pauza - tac, tic - pauza - pauza - pauza ...

Nu intelegeam cum, dar chiar reusisem sa redimensionez spatiul dintre secunde! Era tot mai mare, crestea neasteptat de mult, iar gandurile mele puneau stapanire pe el! Ajunsesem sa nu mai simt tic-tac-ul ce-mi restrangea realitatea interioara! Puteam crea. Spatiul si timpul se contopisera tainic, acoperindu-mi partinitori exprimarea fluida a noilor mele experiente. Eram de neoprit!


"Hai, Catalin! Gata cu somnul, trezeste-te!"

Am inceput sa aud din nou tic-tac-ul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Fobia de gaini, nimic mai simplu - caz real

Interventia terapeutica din cadrul acestei povesti este realizata cu ajutorul fotografiei. Va las s-o descoperiti alaturi de actorul principal, o fata extrem de simpatica! Daca doriti detalii despre interventie, scrieti-mi pe website. Subiectul este o fata, A.B., de 16 ani, singura la parinti, eleva la un liceu din Bucuresti. Se declara ca fiind ambitioasa si foarte indaratnica - ce-si pune in cap aia face indiferent de ce are de tras mai tarziu-, nu are multi prieteni si niciun iubit. Considera ca tinerii de seama ei sunt un pic cam prea infantili in comportament. Cu toate astea, la locul de domiciliu are cativa cu care sta pana seara tarziu chiar daca stie ca tatalui sau nu-i prea place si o cearta. La liceu este bagata in tot felul de proiecte si considera ca s-a supraaglomerat, dar ca va reusi sa le duca pe toate la bun sfarsit, cu orice pret. Cand isi descrie viata actuala, A. este vesela dar isi pastreaza o mina de om care are ceva important de facut. Vorbeste cursiv, coerent s…

Am intalnit si psihologi de rand (fericiti)

Facebook-ul nostru, cel care ne-a unit
Da, stiu ca suna ca un stereotip clasic, dar eu sunt unul dintre cei fericiti. Nevoia de a schimba conducerea actuala a Colegiului Psihologilor are si parti bune, pe langa nenumaratele aspecte negative. Si, credeti-ma, sunt beneficii absolut functionale care vin la pachet cu neregulile traite pana in prezent. Poate ca va intrebati ce anume s-a produs, iar voi ati trecut cu vederea frustrandu-va de lipsa unui mic moment de fericire. Va aduceti aminte cand ne-am cunoscut? E foarte important acest aspect deoarece in jurul lui s-au adunat si au inceput sa prinda contur aceste mici beneficii despre care va vorbeam. Era sfarsitul lunii septembrie cand, pe pagina mea de facebook, apare un articol scris de "Universitaria". L-am citit, am studiat si pagina respectiva, dupa care, pe chat, in privat, le-am transmis ca mi-as dori sa fie mai transparenti in descriere pentru ca m-as putea alatura taberei lor, avand propriul meu "repros" la …