Treceți la conținutul principal

Spatiul dintre secunde

Vag, foarte vag, imi aduc aminte de bataile secundarului unei pendule ce atarna de peretele amintirilor mele. Daca inchid ochii, lasand ceva spatiu celorlalte simturi care se inghesuie sa se exprime in virtualitatea memoriei mele, ma pot proiecta intr-o imagine relativ clara formata in jurul acelor sunete. Se contureaza o camera cu aspect invechit, un pat in care, presupun, eu ar fi trebuit sa dorm de pranz, o plapuma veche cu miros de lavanda, totul cuprins de o lumina difuza, calda. Simt o liniste deplina care nu ma invita la somn. Apreciind intensitatea curiozitatii mele din acel moment, pot spune ca aveam vreo 4-5 ani. Ma frichineam sub plapuma cu mare atentie pentru a descoperi la timp orice zgomot ce ar fi putut trada venirea vreunui adult care ma avea in grija. Descoperisem placerea de a-mi incorda picioarele si, rand pe rand, sa le lovesc cu putere de salteaua cu arcuri pe care stateam intins ca, mai apoi, sa mi le arunce in sus pentru a se opri brusc in plapuma grea. Dupa vreo 10 minute de joaca intensa, total distras de ceea ce era in jur, am redevenit atent la ceea ce se intampla dincolo de usa camerei. Cred ca atunci a fost momentul in care am realizat ca un ceas ticaia destul de tare undeva in jurul meu. Mi-am ridicat usor capul de pe perna, am dat roata privirea prin camera, dar nu am vazut ceva care sa ma intereseze. M-am gandit c-o fi afara pe hol dihania care facea galagie mai abitir decat mine. O fi sau nu adevarat, cert este ca mi-am stabilit o tactica de lucru: bateam din picioare pe ritmul secundarului, urmand ca in pauza dintre ele sa ascult ce se intampla afara. Era acoperirea perfecta! Planul a fost pus in practica imediat, picioarele mele incepand sa bata un tic-tac infundat in spatiul dintre saltea si plapuma. Un alt spatiu, cel dintre secunde, m-a cam incurcat la inceput deoarece nu reuseam sa-l fructific in incercarea mea de a asculta ce se intampla intr-un alt spatiu, cel de dupa usa camerei. Am luat-o de la inceput de cateva ori. Nu stiu cum am reusit, cred ca datorita faptului ca nu aveam altceva de facut, dar am avut multa rabdare cu mine. Spatiul dintre secunde mi se parea prea mic, prea condensat, pentru a-mi indeplini dorinta care facea posibila joaca mea. Ma intrebam cum sa fac sa-l maresc. Am inchis ochii pentru a ma concentra mai bine asupra raspunsului. Nu mai vedeam nimic. Nu mai vedeam plapuma, dar ea era acolo pentru ca o simteam. Salteaua nu intra in discutie pentru ca nu am mai vazut-o de cand am tras plapuma pe mine! Dar o simteam si pe ea. Am inceput sa simt si ritmul ceasului ca intr-un limbaj morse: tic - pauza - tac. Picioarele mele se armonizau tot mai bine cu secundarul, iar obsesia reusitei se transforma intr-o bucurie necuantificabila in termeni pragmatici.

Tic - pauza - tac, tic - pauza - pauza - tac, tic - pauza - pauza - pauza ...

Nu intelegeam cum, dar chiar reusisem sa redimensionez spatiul dintre secunde! Era tot mai mare, crestea neasteptat de mult, iar gandurile mele puneau stapanire pe el! Ajunsesem sa nu mai simt tic-tac-ul ce-mi restrangea realitatea interioara! Puteam crea. Spatiul si timpul se contopisera tainic, acoperindu-mi partinitori exprimarea fluida a noilor mele experiente. Eram de neoprit!


"Hai, Catalin! Gata cu somnul, trezeste-te!"

Am inceput sa aud din nou tic-tac-ul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Empatie de mahala

Se pare ca atunci cand m-am nascut am fost atat de emotionat incat azi abia daca-mi mai aduc aminte cum era! Era intr-o zi rece de noiembrie, undeva imediat in a doua jumatate a lunii, la doar cateva zile distanta de momentul in care ai mei isi primisera avansul la salariu. Nu erau bani multi, fapt pentru care pentru nasterea mea facusera un "CeARe". M-am nascut la nebuni, la maternitatea Spitalului 9, peste drum de strada Girnitei unde isi aveau casa bunicii mei din partea mamei. Semn bun, se pare, daca e sa ma iau dupa vorbele tatalui meu care, cu ceva timp inainte de a muri, intre doua glume si-un suspin, imi spuse ca m-a tras ata la origini - "Ba, baiatule! Tu te-ai nascut la nebuni, ai trait printre nebuni... Crezi ca tu esti sanatos la cap?! As! Las' ca te-ai facut psiholog pentru ca numai un nebun recunoaste un alt nebun!".

Din '72 pana-n '79, am copilarit prin mahalaua Aparatorii Patriei, intr-o curte maricica de pe o strada ce facea l…

Ruleta ruseasca - caz real

Pentru un moment, m-am gandit ca eu am avut nevoie de acest caz. La sfarsitul lunii noiembrie 2015, sunt rugat de un prieten sa-l primesc pe cel mai bun prieten al lui in terapie (se infirma logica simpla cum ca prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei!)  pentru ca era in plina criza. "Criza" a fost intocmai termenul folosit. Am stabilit sa ma sune persoana in suferinta pentru a stabili ce urmeaza sa facem, multumindu-i la final pentru increderea in mine. Cu putin timp inainte de ora propusa pentru intalnirea noastra, sa fi fost vreo 10 minute, sunt sunat de prietenul cel mai bun al prietenului meu care imi transmite, pe un ton foarte glumet, ca ar fi ajuns la mine de vreo 5 minute doar ca nu-si da seama unde se afla. Gandul mi-a zburat imediat la a-i da o replica pe masura, dar mi-am temperat entuziasmul acid. Transformandu-ma intr-un gps cu program vocal adaptat limbii romane, l-am ghidat catre locatia in care ma aflam. Dupa numai 5 minute, nu se ratacise departe …