psihologicum

Prin 2007, undeva prin luna februarie, stiu sigur ca ma aflam la putin timp dupa ziua gemenilor, am hotarat sa infiintez o echipa de rugby pentru copii. Era un moment dificil pentru mine deoarece avusesem trei incidente majore cu Razvan, unul dintre piticii mei. Din cauza racelilor repetate, foarte agresive, care se succedau la fiecare 3-4 saptamani, a fost la un pas de moarte. Cu numai o luna inainte de ziua lui, la inceputul lunii ianuarie, m-am internat cu el la Budimex pentru ca avea febra foarte mare, nu-i scadea sub 39,2, fiind avertizat ca este in stare critica. Era mai mult mort decat viu. Am fost internati in cabinetul medicului de garda, profesorul Scurtu, pentru ca nu mai erau locuri pe sectia de pediatrie. La momentul respectiv, pus in fata unei situatii extreme, cu deloc solutii de iesire din criza, m-am asezat pe jos langa patul lui si am inceput sa ma rog. Il mangaiam pe manuta fierbinte si ma rugam. Nu stiam prea bine cum se face, nu stiam cine stie ce rugaciuni, asa ca

Astazi, capul mi-a luat-o razna. A cerut mintea sa se faca o conferinta extraordinara pentru ca nu mai poate duce tot greul corpului in sinapsele sale minuscule si, drept urmare, a lasat-o psihicul. A lasat-o singura cu inconstientul. Si psihicul asta e o mare figura! Si-a luat ce-i mai bun - constientul si subconstientul - si a plecat. Mai degraba s-a ascuns. Oricum, cert este ca mintea singura, si cu  inconstientul pe cap, nu va face fata tuturor cerintelor. Asa ca, a cerut urechilor sa asculte, ochilor sa vada, nasului sa miroasa si gurii...sa taca! In plina criza, cu mintea fara psihic, scapata din lanturile neuronale ale constientului, gura a inceput sa-si arate coltii. Ba urla la picioare ca le da de mancare degeaba, ba la maini c-o lasa cu zabala la colturi... Si, uite asa, corpul agitat de gura a inceput sa se razvrateasca! Spre disperarea mintii, gura a facut pact cu inconstientul care, putin confuz si nestiind prea bine ce are de facut, a inceput sa critice in stanga si-n dre

          Aceasta e povestea vietii mele. O parte din ea. Cea intima. Am fost crescut de dna si dl Calin, Rodica si, respectiv, Mircea. Erau mama si tatal meu in fiecare zi. Intotdeauna la fel, niciodata invers. Nu-i puteam confunda deoarece maica-mea este mica de inaltime, grasuta, cu niste sani mari, hranitori. La momentul lor. Taica-miu era inalt ( a murit de ceva timp), slab si cu mustata. Asadar, nu ma incurcam cand alegeam sa ma adresez unuia sau altuia. Asa am fost crescut, sa-i recunosc. Si, recunosc, nu au fost cei mai buni parinti. Nu am avut tot ceea ce-mi doream, nu am mancat doar portocale si banane. Am avut destul de tarziu blugi, dar asta nu a insemnat mare lucru pentru mine. Eram curat imbracat, aveam ce manca ( gatea maica-mea niste tacamuri cu mujdei de usturoi de te lingeai pe degete!), aveam pasta de dinti si sapun. Asa am fost crescut. M-au invatat sa-i respect pe cei din jurul meu, sa-i salut, sa nu rad de persoanele cu handicap, ba chiar sa le ajut cand imi est