Treceți la conținutul principal

Cred in toti sfintii din calendar!

          Aceasta e povestea vietii mele. O parte din ea. Cea intima.

Am fost crescut de dna si dl Calin, Rodica si, respectiv, Mircea. Erau mama si tatal meu in fiecare zi. Intotdeauna la fel, niciodata invers. Nu-i puteam confunda deoarece maica-mea este mica de inaltime, grasuta, cu niste sani mari, hranitori. La momentul lor. Taica-miu era inalt ( a murit de ceva timp), slab si cu mustata. Asadar, nu ma incurcam cand alegeam sa ma adresez unuia sau altuia. Asa am fost crescut, sa-i recunosc. Si, recunosc, nu au fost cei mai buni parinti. Nu am avut tot ceea ce-mi doream, nu am mancat doar portocale si banane. Am avut destul de tarziu blugi, dar asta nu a insemnat mare lucru pentru mine. Eram curat imbracat, aveam ce manca ( gatea maica-mea niste tacamuri cu mujdei de usturoi de te lingeai pe degete!), aveam pasta de dinti si sapun. Asa am fost crescut. M-au invatat sa-i respect pe cei din jurul meu, sa-i salut, sa nu rad de persoanele cu handicap, ba chiar sa le ajut cand imi este cu putinta. Am trait intre tigani, am dormit la ei in casa, ne-am jucat si ne-am sters mucii pe haine lucrand impreuna la tot felul de cazemate, ne bateam dupa care imparteam gogosile aduse de maica-mea pe o tava, in fata blocului. Noi stateam la scara 1 a unui bloc de pe strada Delinesti din Drumul Taberei. La scara a doua statea "bulangiul". Era un tip dichisit, cu niste ochelari mici si rotunzi, asemenea lui John Lennon, imbracat in piele si mirosind a parfum "bun", altceva decat spray-urile Favorit. Prietenii nostri il strigau in fel si chip, noi, eu si cu fratele meu, ii ziceam "Buna ziua", mai rar "Sar'na". Aveam o oarecare teama fata de el, indusa de comportamentul prietenilor de la bloc, dar am trecut repede peste ea cand ne-a oferit niste bomboane cubaneze. Colorate! Asa am fost crescut eu. Nu am fost un copil cuminte. Sub nicio forma! Dar, mi-a placut sa invat. Am fost premiant pana intr-a opta. La liceu s-au schimbat lucrurile. Chiuleam, am luat 4 la mate - dar mergeam la olimpiade, am invatat singur, fara meditator. Asa am fost crescut eu.
Am fost crescut sa ma descurc, sa fiu politicos, sa ajut oamenii aflati la nevoie, sa nu rad de cei inferiori mie, fizic sau psihic. Cand eram mic ii spuneam mila. Mai tarziu am aflat ca se numeste compasiune.
Bunicii mei stateau in Bucuresti, dar erau oameni de la tara. Niste tarani. Aveau frica de Dumnezeu si se mandreau cu asta. Tineau posturile, nu prea mergeau la biserica date fiind timpurile, dar se rugau la icoanele din camera lor. Erau credinciosi si asta le-a tinut drept carte. Erau buni. Bunica-mea avea 4 clase, toate primare, dar cred ca isi luase doctoratul in gatit. Era considerata cea mai buna bucatareasa din familie. Asa i-am cunoscut, asa m-au crescut.
Toate astea "m-au facut om mare". Si sunt om mare. La propriu - peste 40 de ani, 120 kg, 1,85 ml inaltime. Deci, mare!
Invat de cand ma stiu. Imi place istoria, sunt innebunit dupa geografie, fizica, electronica sau electrotehnica. Citesc, ma documentez, analizez, retin. Imi place sa mesteresc si sa fotografiez. Ma joc de cand ma stiu. Copiii mei imi spun ca au cel mai nebun tata din lume. Nu numai copiii mei. Consider ca sunt deschis la minte suficient cat sa nu judec lucrurile la prima vedere. Sunt atat de curios incat caut dincolo de ceea ce mi se ofera pe gratis. Ma uit la stiri - B1tv, Antena3, Realitatea, Digi etc. Fac analize politice. Imi place conflictul, il studiez, lucrez cu el. Stiu. Sunt unic. Banal de unic.

Imi plac oamenii. Nu-mi place sintagma "am intalnit oameni frumosi". De parca, cei pe care nu i-am intalnit e posibil sa fie urati. Sa fim seriosi! Imi plac oamenii fie ca sunt ortodocsi, catolici, musulmani, atei, "poponari", inteligenti, urati, grasi sau prosti. Cand vin in cabinetul meu ii intreb cum se numesc, ce varsta au si ce le indruma pasii catre mine. Discutam despre sex, religie, apartenenta politica sau sociala daca asta-i ajuta sa "recladeasca" temelia care-i subreda. Am avut in terapie o fata de religie musulmana. Am alocat 3 sedinte pentru a ma invata ce stie despre ea si relatia ei cu religia. Spunea ca nu crede in Allah, ca nu e practicanta, dar era tributara religiei prin interactiunea ei cu familia si o parte a societatii din care provenea. Si, din cand in cand, in cele 6 luni cat a durat interventia am vorbit despre Mahomed, suniti si siiti, despre teroristi si alte asemenea aspecte de viata. Nu s-a convertit si nu m-a convertit. Suntem prieteni in continuare. Asadar, datorita lor, si multor altora pe care-i cunosc, nu pot afirma ca toti musulmanii sunt teroristi, invadatori sau nemernici.
Am lucrat si cu homosexuali. Pentru a deschide relatia terapeutica cu primul meu client homosexual care era foarte timid in a-si exprima convingerile sexuale, i-am spus o gluma pe care am aflat-o de la unul dintre jucatorii de rugby pe care-i antrenam. "Stimate domn, ii spun eu pe un ton de gluma, si eu sunt lgbt!" Ridica ochii si se uita la mine mirat. "Da, continui eu, sunt lesbi!" A ras cu lacrimi dupa care a reusit sa vorbeasca deschis despre problema lui.
By the way, in 2008 ma aflam cu profesorul Mencinicopschi la Berlin pentru a face o investigatie in ceea ce priveste legatura dintre aluminiu din bere si Alzheimer. Fara sa ne dam seama, ne-am cazat in centrul orasului, in plin cartier al homosexualilor. Ne-am imprietenit cu cei de la hotel, cu cativa dintre cei care aveau terase prin apropiere, barbati si femei. A fost o saptamana plina de informatii despre acest fenomen. Am acumulat atunci cat pentru o viata. Nu m-am simtit amenintat, ba chiar am ras cand ne-au povestit ca au crezut ca eu si domnul profesor Menci formam o pereche... Amintiri!

Amintiri pe care le retraiesc si in aceste zile cand s-au format doua tabere care se lupta: anti familie formata din homosexuali, pro homosexuali. Privind dezbaterile televizate pe acest subiect, mi-am adus aminte ce-mi spunea unul dintre cei cu care am stat de vorba la Berlin: suntem cetateni germani. Corect! De ce nu ar fi asa si in Romania? Pai, noi suntem aparte. Ne faurim obiective false si luptam pentru ele. Nu o sa dau nume, dar multi intelectuali merg pana la identificare cu sustinerea drepturilor comunitatii LGBT de a-si intemeia o familie. Merg pana intr-acolo incat vor sa schimbe definitia termenului "familie". Confunda asta cu binele comunitatii lor, cu garantarea drepturilor. E si omul ala, LGBT sau nu, cetatean roman! Are drepturi la fel ca mine, ca tine, ca toti ceilalti! Personal, ma voi lupta sa-si pastreze aceste drepturi: la sanatate, la vot, la exprimare personala si de grup, la studii, la infiintarea de societati sau organizatii, la miscare, la accesarea fondurilor comunitare, la munca etc. Dar, nu il supra avantajati! E prea mult recunoasterea familiilor de gay, cresterea copiilor infiati de persoane din comunitatea LGBT. Se formeaza o perceptie dihotomica asupra unui concept natural care ne asigura perpetuarea speciei.
Eu, personal, cred in Dumnezeu asa cum ne este prezentat si aratat in credinta ortodoxa in care am crescut. Eu, personal, cred in familie asa cum am cunoscut-o la bunicii mei, la rudele si prietenii mei, asa cum am crescut eu, asa cum imi cresc copiii. Eu, personal, cred in oameni si in potentialul lor. Cat il au. Stiu ca sunt familii hetero care nu ofera nimic copiilor lor, nimic in afara de bataie, abuz si... Nimic. Sunt familii de tip hetero unde nu exista copii si se pot implica in adoptia unuia fara parinti. A spune ca o familie gay este mai buna decat una hetero este o aberatie pornind chiar de la faptul ca rolul celor care formeaza familia este diferit. Doua mame, doi tati...

Un amic gay imi spunea ca aceasta batalie se duce dincolo de nevoile lor personale si ca a fost furata de niste oportunisti. In primul rand, nevoia lor arzatoare este legata de recunoasterea sociala. Simplu. Vor sa existe legi care sa-i pedepseasca pe cei care le fac rau pentru ca se plimba pe te miri unde, pentru ca-si fac cumparaturile la mall ca orice om normal etc. Vor sa existe legi care sa reglementeze relatia intre doi parteneri de acelasi sex pentru a putea face un imprumut, pentru a putea mosteni etc. Asta vor ei. Vor un loc in societate reglementat si recunoscut prin lege. A avea un copil este un pas prea mare pentru ei.

Ultima intalnire avuta cu amicul gay s-a terminat cu o gluma care circula in comunitatea lor:

John si Gheorghe se casatoresc si infiaza un copil. John e negru, Gheo e brunet cu ochi albastrii, iar copilul, Fane, este blond carliontat. La majoratul lui Fane, John si Gheo, oameni de afaceri prosperi si cu dare de mana, parinti iubitori, ii propun acestuia sa-i ia o masina. Fane era in culmea fericirii! Isi alege o masina germana, cu software-ul de noxe modificat, interior din piele, automata... O nebunie pe 4 roti! Cand sa-i daruiasca cheile, cei doi parteneri il observa pe Fane extrem de abatut. Nu era fericit sub nicio forma! Ingrijorati, il intreaba ce se intampla cu el, ce ganduri il macina. Fane, cu ochii in pamant, le spune ca el nu stie cum sa-si aleaga partenerul. John si Gheo il incurajeaza, ii spun ca va stii la momentul potrivit. Fane tot suparat. E constient ca va fi un proces natural, dar el are o problema personala: nu s-a hotarat daca sa fie baiat sau fata.

Nu exista Dumnezeu pentru ca exista preoti, ci exista preoti pentru ca exista Dumnezeu.
Exista familii pentru a exista copii, nu exista copii pentru a exista familii.

P.S.: Da, dle Daniel Mois, sunt psihoterapeut!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Empatie de mahala

Se pare ca atunci cand m-am nascut am fost atat de emotionat incat azi abia daca-mi mai aduc aminte cum era! Era intr-o zi rece de noiembrie, undeva imediat in a doua jumatate a lunii, la doar cateva zile distanta de momentul in care ai mei isi primisera avansul la salariu. Nu erau bani multi, fapt pentru care pentru nasterea mea facusera un "CeARe". M-am nascut la nebuni, la maternitatea Spitalului 9, peste drum de strada Girnitei unde isi aveau casa bunicii mei din partea mamei. Semn bun, se pare, daca e sa ma iau dupa vorbele tatalui meu care, cu ceva timp inainte de a muri, intre doua glume si-un suspin, imi spuse ca m-a tras ata la origini - "Ba, baiatule! Tu te-ai nascut la nebuni, ai trait printre nebuni... Crezi ca tu esti sanatos la cap?! As! Las' ca te-ai facut psiholog pentru ca numai un nebun recunoaste un alt nebun!".

Din '72 pana-n '79, am copilarit prin mahalaua Aparatorii Patriei, intr-o curte maricica de pe o strada ce facea l…

Ruleta ruseasca - caz real

Pentru un moment, m-am gandit ca eu am avut nevoie de acest caz. La sfarsitul lunii noiembrie 2015, sunt rugat de un prieten sa-l primesc pe cel mai bun prieten al lui in terapie (se infirma logica simpla cum ca prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei!)  pentru ca era in plina criza. "Criza" a fost intocmai termenul folosit. Am stabilit sa ma sune persoana in suferinta pentru a stabili ce urmeaza sa facem, multumindu-i la final pentru increderea in mine. Cu putin timp inainte de ora propusa pentru intalnirea noastra, sa fi fost vreo 10 minute, sunt sunat de prietenul cel mai bun al prietenului meu care imi transmite, pe un ton foarte glumet, ca ar fi ajuns la mine de vreo 5 minute doar ca nu-si da seama unde se afla. Gandul mi-a zburat imediat la a-i da o replica pe masura, dar mi-am temperat entuziasmul acid. Transformandu-ma intr-un gps cu program vocal adaptat limbii romane, l-am ghidat catre locatia in care ma aflam. Dupa numai 5 minute, nu se ratacise departe …