Treceți la conținutul principal

Fobia de gaini, nimic mai simplu - caz real

Interventia terapeutica din cadrul acestei povesti este realizata cu ajutorul fotografiei. Va las s-o descoperiti alaturi de actorul principal, o fata extrem de simpatica! Daca doriti detalii despre interventie, scrieti-mi pe website.
Subiectul este o fata, A.B., de 16 ani, singura la parinti, eleva la un liceu din Bucuresti. Se declara ca fiind ambitioasa si foarte indaratnica - ce-si pune in cap aia face indiferent de ce are de tras mai tarziu-, nu are multi prieteni si niciun iubit. Considera ca tinerii de seama ei sunt un pic cam prea infantili in comportament. Cu toate astea, la locul de domiciliu are cativa cu care sta pana seara tarziu chiar daca stie ca tatalui sau nu-i prea place si o cearta. La liceu este bagata in tot felul de proiecte si considera ca s-a supraaglomerat, dar ca va reusi sa le duca pe toate la bun sfarsit, cu orice pret.
Cand isi descrie viata actuala, A. este vesela dar isi pastreaza o mina de om care are ceva important de facut. Vorbeste cursiv, coerent si la subiect, isi duce ideea inceputa pana la capat. Are un vocabular bogat si stie sa foloseasca cuvintele in functie de context. Relatia emotie-comportament este bine reliefata in cadrul discursului.
Este imbracata decent, culorile sunt bine si atent asortate, are un aspect ingrijit. Se arata mirata de faptul ca in prima etapa, cea de evaluare si testare, trebuie sa se raporteze la doi terapeuti (interventia de inceput presupune lucrul cu doi terapeuti). Ne intreaba direct care este rolul fiecaruia dintre noi. Dupa ce primeste raspunsul din partea noastra si intelege care este procedura de lucru, declara ca este gata de lucru. Ii place ideea de a nu sta foarte mult in terapie, nu ar fi vrut sa vina catre noi, dar ii este rusine sa le spuna colegilor si prietenilor despre problema ei. Declara ca are incredere in noi, in psihologi in general, mai ales ca tatal ei, politist local, a facut facultatea de psihologie si apoi un master. Este interesata de procedura folosita de noi, aceea de a introduce fotografia in actul terapeutic,deoarece si ei ii place sa fotografieze. Ne spune ca are un aparat foto, unul nu foarte bun, dar pe care il foloseste cand pleaca in concediu cu parintii, in vacante sau in tabere de lucru. Este foarte mandra de faptul ca cei din jur ii admira fotografiile si ca este solicitata foarte des in acest sens, mai ales in cadrul proiectelor de la liceu.
Problema cu care ea s-a indreptat catre noi este simpla, dar extrem de rusinoasa “pentru ditamai elefantul de mare”- ii este frica de gaini. Intrebata daca ii este frica sa se uite la gaini, rade, si spune ca nici chiar asa. Fiind rugata sa detalieze, ne povesteste ca undeva pe la 6 ani, intr-o vacanta de vara, se afla la bunicii paterni care stau la cateva strazi distanta de domiciliul ei. Impreuna cu ea se mai afla o verisoara cu 3 ani mai mica care era favorita bunicii. Isi aduce aminte ca, intr-o zi a observat cum bunica ii dadea sa manance verisoarei , iar pe ea a trimis-o la frigider sa-si ia singura de mancare. S-a revoltat, reprosandu-i ca pe ea nu o iubeste si nu o rasfata ca pe cea mica. Crede ca a facut si o criza de plans insotita de un ropot de batai din picioare, fapt pentru care bunica a tipat la ea spunandu-i ca e o nesimtita, a luat-o de mana si a dat-o afara din casa. Continua povestea zambind dar cu o figura trista si cu o pozitie stransa a corpului, afirmand ca a ramas in fata usii inchise plangand in hohote, strigand la bunica si ca, la un moment dat, a inceput sa bata cu pumnii si cu picioarele in usa. Considera ca acest episod a durat aproximativ 20-30 de minute.
Pe toata aceasta perioada, A. are dificultati de mentinere a ritmului expunerii, timpul afectat respiratiei se scurteaza, ii creste pulsul, iar spre final incepe sa planga. Are nevoie de cateva momente de pauza pentru a putea continua relatarea.
Dupa ce se mai linisteste, afirma ca bunica a iesit din casa, a prins-o de mana si a smucit-o spunandu-i ca, daca vrea sa manance in ziua respectiva, sa duca galeata cu malai la pasari. Aceasta se supune, duce mancarea la pasari, iar acestea se reped spre ea infometate. Descrie situatia ca fiind extrem de greu de gestionat, a avut impresia ca o sa fie omorata de catre gaini, a inceput sa tipe si s-a trantit pe jos. Bunicul a auzit-o si a ajutat-o sa iasa din cotet. Spune ca tremura toata, nici nu mai putea sa planga, inima ii batea sa-i sara din piept si ca a stat minute bune agatata de gatul bunicului. Afirma ca ani intregi nu a putut nici sa manance carne de pasare, chiar daca a fost pedepsita de catre parinti.
Inregistrarea camerei de fotografiat o surprinde pe A. intr-o pozitie extrem de stransa – declara ca simte povestea in stomac -, face eforturi vizibile sa vorbeasca printre lacrimi, tonalitatea vocii este extrem de crescuta, aproape ca tipa, iar la final isi acopera capul cu mainile ca si cum si-ar dori sa se apere.
Plangand, isi cere scuze pentru situatia jenanta in care s-a pus fata de noi, dar declara ca nu-si poate controla comportamentul cand isi aduce aminte de acele momente. Isi da seama ca nu e normal sa se comporte in felul acesta la varsta pe care o are, o supara faptul ca-si pierde controlul, dar asta e ceea ce simte cu adevarat. Terapeutul o asigura ca totul e in regula si o invita sa se linisteasca pentru ca doreste sa-i puna cateva intrebari.
Dialog terapeut (T) – subiect A. (A)
T: - Am observat ca dispozitia ta s-a schimbat cand ai inceput sa relatezi despre incidentul cu bunica, erai vadit suparata, si ai continuat sa fii asa si cand ai povestit episodul cu pasarile. Sunt doua povesti triste ce ti-au marcat copilaria. Intrebarea mea este urmatoarea: Care este nivelul anxietatii pe care tu l-ai trait cand ne-ai povestit cele doua intamplari? Te rog, alege o valoare de la 0 la 100, 0 insemnand ca nu exista anxietate, 100 anxietatea e maxima.
A: - Daca stau bine sa ma gandesc... clar, anxietatea ar fi undeva pe la 60-65...70 !
T: - Pe toata perioada povestirii?
A: - Da.
T: - Acum pe unde este?
A: - Anxietatea ?! E in scadere, undeva pe la 15-20.
T: - Observ ca a scazut foarte mult si foarte repede. Cum e posibil?
A: - Nu m-am mai gandit la cele intamplate.
T: - Nu te-ai mai gandit la cele intamplate cu bunica sau cu gainile?
A: - Aaaa... Nu stiu sigur. Cred ca sunt la pachet! (zambeste, este vizibil incurcata)
T: - Sa inteleg ca fobia ta de pasari vine la pachet, e insotita, de fobia de bunica?
A: - (Rade, este amuzata de perspectiva) Nuuu, doar ca povestea cu bunica a reusit sa ma enerveze rau de tot si cand am intrat la pasari m-am speriat de ele! Daca nu era bunicul cine stie ce se putea intampla!
T: - Acum, in acest moment cand relatia ta cu bunica nu mai este aceeasi si nu mai esti nervoasa, daca ai intra la pasari, nivelul anxietatii tale tot la 60-70 ar fi?
A: - (cateva momente pastreaza tacerea) … Cred ca da!
T: - Am inteles.
Terapeutul se consulta cu mine (realizam fotografiile din timpul sedintelor de evaluare si testare - T2).
T: - M-am consultat cu Catalin si am stabilit sa nu urmam procedura normala de lucru...
A: - Adica, situatia mea e mai grava decat celelalte ?
T: - Cu siguranta, nu-ti vom oferi acest “privilegiu” de a fi un caz aparte, oricat ne-am dori noi o astfel de provocare. Ceea ce ne face sa intrerupem procedura normala de lucru este situatia in care ne aflam... Nu stim clar daca este vorba despre o fobie de gaini sau daca incidentul cu gainile iti aduce aminte de suferinta pe care ai trait-o in relatia cu bunica si, de fiecare data cand te apropii de gaini, tu retraiesti acel moment. De aceea, vrem sa lamurim cum stau lucrurile astfel incat sa stim ce tratam. Esti de acord?
A: - (mirata) Daca voi spuneti asta... Trebuie sa fac ceva in mod special?!
T: - Catalin te va lamuri cu privire la ceea ce ai de facut.
Catalin (T2): - Eu nu am intervenit pana in acest moment, dar vreau sa te felicit pentru curajul si modul in care ne-ai povestit despre experientele tale neplacute. Inteleg ca aceste situatii inca iti produc suficienta suferinta cat sa-ti doresti sa faci tot ce-ti sta in putinta pentru a schimba acest aspect din viata ta, corect?
A: - Da, nu mai vreau sa ma comport ca o gaina lesinata! (rade de propria ei afirmatie)
T2: - Ma bucur ca poti rade pe seama problemei tale! Ok! Iti voi propune un exercitiu … Cat de bine stii sa folosesti aparatul foto? Stii ce un selfie (n.a. - un autoportret realizat cu aparatul foto)?
A: - Sigur ca stiu sa-l folosesc si stiu si ce este un selfie! Am foarte multe pe pagina mea de facebook si sunt foarte reusite!
T2: - Ce aud ma bucura, asta inseamna ca exercitiul pe care ti-l propun va fi foarte bine realizat. Esti curioasa sa afli despre ce este vorba?
A: - Sigur, mai ales ca este vorba despre aparatul foto!
T2: - Perfect! Bunica ta mai sta la curte? Mai are cotetul pentru gaini?
A: - Aaa, da! Totul e neschimbat! Eu i-as fi daramat locul de mult si as fi plantat flori...!
T2: - Acum ne ajuta mai mult faptul ca exista. Am sa te rog sa te duci la bunica ta cand este acasa si sa faci urmatoarele lucruri:
1. sa faci un selfie cu bunica ta. Tu cu bunica ta!
2. sa faci un selfie cu pasarile. Tu cu pasarile!
Ma intereseaza sa fie niste selfie-uri cat mai cuprinzatoare astfel incat sa pot observa comportamentul tau in ambele situatii. Ne vor ajuta sa observam daca suferi de fobie de gaini sau gainile iti aduc aminte de suferinta produsa de relatia cu bunica ta, asa cum spunea si colega mea. E clar exercitiul?
A: - E clar, dar esti sigur ca vrei un selfie cu pasarile? Daca o sa mi se faca rau?
T2: - Chiar te rog sa ti se faca rau si sa surprinzi acel moment pe camera! Ne vei ajuta sa realizam o incadrare corecta a tulburarii de care suferi si o vom exclude pe cea care este mai putin importanta, paraziteaza suferinta ta. Nu uita ca trebuie sa faci cadrul cat mai larg posibil pentru a surprinde intregul corp, intregul comportament. In imagine trebuie sa surprinzi, pentru o documentare cat mai exacta, atat bunica cat si pasarile. Stiu ca-ti va fi greu, extrem de greu, dar mai stiu ca dorinta ta de a-ti rezolva situatia de va ajuta sa realizezi acest exercitiu.
A: - Sunt sigura ca o sa-mi tremure mana si va iesi o poza miscata cand voi face selfie-ul cu gainile...
T2: - Nu e nevoie sa-ti faci griji, nu e nevoie de o fotografie de arta. Daca poza iese miscata o vom asocia cu emotia traita de tine. Mai ai nevoie de alte indrumari?
A: - Da. Poza poate fi facuta oricand in timpul zilei sau doar ziua?
T2: - E bine ca m-ai intrebat! As prefera s-o realizezi ziua pentru ca vei avea mai multa lumina si se pot surprinde mai bine detaliile.
A: - Nu sunt prea incantata de exercitiu, dar o sa-l fac.
T2: - Am incredere ca vei sti ce sa alegi intre a suferi o viata intreaga si a suferi doar putin cat sa-ti rezolvi problema.
A doua sedinta are loc mai devreme cu doua zile fata de programarea facuta anterior deoarece A era foarte interesata sa vedem ceea ce a fotografiat. La intalnire au fost prezenti doar terapeutul 2 si A . Din momentul in care a intrat in atelierul foto, A se aseaza pe un scaun cat mai aproape de calculator si-si scoate aparatul de fotografiat. Miscarile ei sunt scurte si foarte repezite, ceea ce arata o profunda preocupare pentru ceea ce face. In afara acestui comportament nimic nu este schimbat la ea. Aspectul exterior este ingrijit, dialogul de inceput fiind foarte scurt si la obiect. Declara ca si-ar dori sa incepem sa discutam despre imaginile pe care le-a surprins. Terapeutul ii solicita pentru inceput selfie-urile cu bunica ei, ulterior fiind adaugate cele cu gainile.
Dialog terapeut 2 (T2) – subiect A. (A)
T2: - Observ ca esti nerabdatoare sa lucram! Ar trebui sa observ ceva in mod deosebit la fotografiile facute de tine?
A: - Da, as vrea sa vezi cat de mult sufar eu cand mi-am facut fotografiile cu gainile si cat de putin important este pentru mine faptul ca am facut un selfie cu bunica...!
T2: - Inteleg ca din fotografiile cu tine si gainile voi trage concluzia ca tu suferi de fobie de gaini si pe asta trebuie sa lucram!
A: - Cam asa ceva! Nu are nimic de-a face cu bunica mea. Ala a fost un episod care a trecut.
T2: - Pana se deschide calculatorul as vrea sa-mi spui care sunt diferentele comportamentale observabile in fotografii dintre momentul cu bunica si cel cu gainile?
A: - Pai, pe bunica o tin de gat si zambesc, cu gainile nu fac asta. Cat sunt in cotetul gainilor sunt foarte crispata si se vede pe fata mea!
T2: - Ai intrat in cotetul gainilor ??? Si esti inca vie?! Adu-ti aminte ca te-am rugat sa faci un selfie care sa cuprinda si gainile... Ma asteptam s-o faci avand gardul de plasa intre voi! Se pare ca tu esti cu mult mai curajoasa decat imi imaginam!
A: - Dar eu asa am inteles, ca trebuie sa intru in cotetul lor! Haide, Catalin! Ce inseamna asta?
T2: - Pentru tine ce inseamna asta? Ce inseamna ca din toate variantele de a te fotografia cu gainile tu ai ales sa te fotografiezi in mijlocul lor? De cand nu ai mai intrat in cotetul lor?
A: - Nu am mai intrat de cand s-a intamplat incidentul... A mai incercat tata sa ma bage cu forta acolo, dar am tipat si am dat cu pumnii in el si cred ca s-a speriat si nu a mai continuat!
T2: - Se pare ca, ceea ce a vrut sa faca tatal tau cu forta, ai reusit tu singura, benevol. Ai stiut singura de ce ai nevoie si te-ai doftoricit cat sa-ti treaca. Ce parere ai ?
A: - Nu-mi vine sa cred !!! Cum ai reusit sa ma pacalesti in halul asta?
T2: - Se pare ca tu ai reusit sa pacalesti fobia! Indiferent de ce ai inregistrat pe camera foto, faptul ca ti-ai invins teama aceea puternica de a interactiona cu gainile se considera ca esti vindecata. Cate fotografii ai facut si cat timp ai stat in cotetul gainilor?
A: - Am facut vreo 4 fotografii si am stat, cred eu, vreo 5-6 minute.
T2: - Cat timp ii ia bunicii tale sa le dea de mancare gainilor?
A: - Pai, daca punem la socoteala ca doar le arunca galeata cu mancare in mijlocul lor... Mai putin de atat!
T2: - Asta inseamna ca bunica ta trebuie tratata de fobie de gaini! Ea sta mai putin in mijlocul lor decat tine!
A: - Aaaa, nu! Ea nu are nimic cu ele, dar nu vrea sa-si piarda timpul acolo, mai are si altceva de facut!
T2: - Inteleg ca tu ai avut timp de pierdut in mijlocul lor.
A: - Nuuu, m-ai pacalit tu cu selfie-urile tale! Bai, ce proasta am fost!
T2: - Te asteptai sa fie altfel?
A: - Da, categoric da! Nu ma asteptam sa fie o rezolvare atat de simpla! Credeam ca voi face hipnoza, ca imi vei arata planse si altele. Ma asteptam sa dureze mai mult!
T2: - Cred ca esti constienta ca vorbesti de problema ta la timpul trecut?! Sa inteleg ca acum te frustreaza faptul ca a durat asa putin tratamentul si nu te mai intereseaza problema in sine?
A: - Nici nu mai stiu ce sa cred ! Sunt total confuza!
T2: - Ok. Din punctul meu de vedere relatia noastra poate fi considerata incheiata. De regula, cand un client cu o fobie se poate confrunta cu obiectul fobic, nu 5-6 minute, ci doar cateva secunde, si el poate controla situatia, putem vorbi de o vindecare. In cazul tau, acum pot afirma ca este unul special prin timpul scurt de insanatosire, lucrurile stau diferit. Ai controlat intreaga situatie, te-ai controlat pe tine, ai controlat aparatul foto, ai controlat unghiul din care ai facut poza, ai controlat cat si ce ai suprins in cadru. Cand vorbim de control, nu vorbim de fobie.
A: - Deci, am reusit!!!
T2: - Cu siguranta, reusita este doar a ta! Poti fi mandra de tine! Sunt curios... Oare in ce situatii dificile ai mai dat dovada de atata implicare si curaj? Nu cred ca e intamplator faptul ca ai reusit asa de repede! Ramane sa te observi si sa tragi tu concluziile.
A: - La scoala eu nu ma dau batuta niciodata, daca imi pun ceva in cap nu reuseste nici tata sa mi-o scoata... !
T2: - Bravo! Dar acum am eu o rugaminte personala pentru tine. De la fiecare client pe care-l am cu fobie, am cate un trofeu.
A:- Ce fel de trofeu? O medalie?
T2: - Esti nerabdatoare. Clientul care si-a invins teama, ca orice vanator care-si invinge prada, ia ceva care sa-i aminteasca de cat de importanta a fost lupta aceea pentru el. In cazul celor cu fobii, o parte din trofee le pastrez eu pentru ca ele imi amintesc sa am incredere in oameni si in puterea lor de transformare, de vindecare. De la tine vreau un trofeu mai special. Vreau sa-ti iei aparatul de fotografiat si sa realizezi portretele tuturor gainilor si cocosilor din cotetul bunicii tale. Il vom alege impreuna pe cel mai reusit si-l vom printa. Un print il pastrezi tu, unul eu. De acord?
A: - Ma omori cu trofeul asta! Chiar trebuie s-o fac?
T2: - Da, e dovada suprema ca te-ai vindecat si-ti poti privi adversarul in ochi. Fapt pentru care va trebui sa faci fiecare fotografie de la nivelul gainilor, nu din picioare.
A: - Dar ma voi murdari!
T2: - Ma bucur ca-ti pasa mai mult de faptul ca te murdaresti decat de teama de a da ochii cu gainile. Am convingerea ca vor iesi niste fotografii gata de expozitie!
A: - Ce ma pui sa fac?!
T2: - Ok, inteleg ca te dai batuta si trebuie sa incepem sa lucram ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Asta inseamna ca trebuie sa te trimit sa stai in cotet sa numeri pana la 100, apoi pana la 200 si vei termina cand vei ajunge la 1000. Dupa care tot va trebui sa faci acele fotografii-trofeu. Tu alegi.
A: - Asta ar fi trebuit sa fac? Ce naspa ar fi fost... Daca aduc trofeele, adica portretele cu gainile si cocosii din cotetul bunicii, se considera ca am terminat?
T2: - Da, ai terminat.
De mentionat faptul ca, dupa primul week-end A a revenit la cabinet cu un set de fotografii cu gaini si cocosi. Nu era foarte incantata la vederea acestor imagini, dar am insistat sa-mi descrie un dialog cu fiecare pasare in parte. Un dialog imaginar intre ea si pasare pe tema fricii ei de acele creaturi. Ce ar fi spus pasarea daca ar fi auzit de frica ei. Primele dialoguri au fost extrem de seci si nu foarte bogate in cuvinte, dar ultimele dialoguri au fost facute pe un ton vesel, detasat.
 A nu a mai revenit in terapie.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Am intalnit si psihologi de rand (fericiti)

Facebook-ul nostru, cel care ne-a unit
Da, stiu ca suna ca un stereotip clasic, dar eu sunt unul dintre cei fericiti. Nevoia de a schimba conducerea actuala a Colegiului Psihologilor are si parti bune, pe langa nenumaratele aspecte negative. Si, credeti-ma, sunt beneficii absolut functionale care vin la pachet cu neregulile traite pana in prezent. Poate ca va intrebati ce anume s-a produs, iar voi ati trecut cu vederea frustrandu-va de lipsa unui mic moment de fericire. Va aduceti aminte cand ne-am cunoscut? E foarte important acest aspect deoarece in jurul lui s-au adunat si au inceput sa prinda contur aceste mici beneficii despre care va vorbeam. Era sfarsitul lunii septembrie cand, pe pagina mea de facebook, apare un articol scris de "Universitaria". L-am citit, am studiat si pagina respectiva, dupa care, pe chat, in privat, le-am transmis ca mi-as dori sa fie mai transparenti in descriere pentru ca m-as putea alatura taberei lor, avand propriul meu "repros" la …