Treceți la conținutul principal

2017 - partea mea

            Suntem la sfarsitul anului 2016, cu doar 3 zile inainte de Revelion. Daca ar fi sa fac o analiza cuprinzatoare, dar generala, punandu-mi lentilele optimistului in ramele pesimistului, pot spune ca a fost un an nenorocit de bun. Nu-mi aduc bine cum a inceput, poate si din cauza faptului ca a fost ziua de nastere a neveste-mii, iar uitarea nu este cauzata de vreo petrecere scaldata in alcool. Pur si simplu, nu-mi amintesc daca am participat la ea. Glumesc! Sunt sigur ca o sa citeasca ce-am scris ( ea imi face corectura! sic!) si vreau sa-i vad reactia.

Eu, gradinar

             2016 este primul an in care nu am dat examene in perioada ianuarie-februarie ori nu am tinut cursuri. Asadar, a fost un an cu un inceput lejer ca spritul de vara la temperatura potrivita. Singura indeletnicire pe care mi-am asumat-o cu o deosebita placere a fost reamenajarea unei camere in sera. Cei aproape 2000 de mp de teren de la Calugareni aveau nevoie sa fie pusi la treaba cu responsabilitate. Asa ca, de la sfarsitul lunii ianuarie pana undeva in aprilie, am scos rasaduri pe banda rulanta - sa fi fost vreo 400! Rosii, castraveti, vinete, ardei grasi - toate au trecut prin mana mea de nestiutor in ale gradinaritului, respectand etapele descrise in manualele luate de pe internet. Dator fiind perfectionistului din mine, am creat o competitie pe care mi-am pus in cap s-o castig, la linia de start aflandu-ma doar eu. M-am mobilizat si i-am dat numele de "Gradina Fratilor Calin",   adica, am "legat-o" de cei trei crai ai mei - gemenii, Razvan si Robert, si Matei.
    Povestindu-i prietenului meu Sebi despre ce am de gand sa fac in gradina de la tara - ce recolta bogata voi strange, cum o sa zumzaie albinele in jurul florilor, l-am vazut cum se schimba la fata si-si sufleca manecile tricoului - ma facusem cu un al doilea competitor. A fost de acord cu planul meu, ba chiar l-a infrumusetat pe alocuri, realizand o sigla si un fundal pentru materialele ce urmau sa fie tiparite sau prezentate online. Oprindu-ne entuziasmul pentru a trage aer in piept, am realizat ca suntem paraleli cu munca in gradina si ca nu avem suficiente cunostinte. Eu, psiholog, el, artist vizual, ne pricepeam la udat, sapat si mancat, nicidecum la organizarea elaborata a plantelor in functie de nevoile fiecareia. Dupa doua cafele - amandoi - si o tigara fumata - el, am sunat la facultatea de horticultura unde ne-am programat o intalnire cu decanul. Nu stiu ce l-a determinat sa stea de vorba cu noi - mutrele noastre de copii interesati de joaca cu harletul sau bunatatea acestuia. Dupa nici macar o jumatate de ora, bateam palma pentru o colaborare pe doi ani. Dupa trei luni ne inscriam la masterul de Managementul Conservarii Biodiversitatii. Acum, la final de an, dupa ce ne-am obisnuit cu noul vocabular, lucram la referatele ce urmeaza sa le sustinem in perioada de examinare. Profesorii au redevenit studenti!
Totusi, trebuie sa ne laudam pentru ca asa-i sta bine crestinului de Bucuresti! Am avut o tentativa de a aranja gradinile Muzeului Satului, dar ne-a fost sabotata de vremea capricioasa a lunii mai; am lucrat peste 10.000 de mp de pamant cu motocultoarele de la Rotakt, deseori fara sa cunoastem proprietarul terenului; am organizat o conferinta in care am prezentat realizarile noastre, cadrele didactice ale facultatii de horticultura aratandu-ne care sunt descoperirile pe diverse directii - legumicultura, pomicultura, floricultura etc; canalul nostru de youtube a strans peste 41.000 de mii de vizualizari, mai mult de 160.000 de ore de vizionare si fix 160 de abonati. Incredibil, nu?

Eu, gradinarul educat

           Da, ati citit bine! Am de gand sa termin masterul inceput in 2016. Dupa cum ma stiti, n-o fac pentru diploma. Am planuri mari. Vreau sa-mi formez o echipa de specialisti cu care sa merg prin tara pentru a le prezenta taranilor ce pot face cu pamantul de pe langa casa lor. Vreau sa trezesc la viata Constiinta Rurala. Vom merge ca niste misionari din poarta-n poarta si le vom vorbi despre ce poate face pamantul pentru ei. Cam atat cu dezvaluirile. La sfarsitul anului 2017, sa-mi aduceti aminte sa revin cu analiza pe care s-o confrunt cu ceea ce mi-am propus aici.

Eu, psiholog

            In 2016, am avut cateva provocari in cabinet, dar si in afara lui. Nu o sa vorbesc despre ele, ci despre ceea ce am observat si despre ceea ce as vrea sa fac. La rubrica "Eu, psiholog" voi contopi cele doua directii: trecut si viitor, O voi face pentru a-mi usura munca in fata calculatorului.
Petrecandu-mi foarte mult timp printre elevii de liceu, lucrand cu ei, dar si cu copii sub 12 ani, am observat ca, in general, nu se prea cunosc, dar nici nu stiu cum si ce sa afle despre ei. Presiunea permanenta a sistemului de invatamant pentru a face performanta sau a se situa pe un palier de mijloc, parintii obsedati de notele mari, toate astea (si altele asemenea) nu le ofera ragazul necesar sa interiorizeze cu sens informatia pe care o primesc. Nu au timp sa se intrebe la ce le foloseste - informatia, desigur, cum o pot pune in practica, care este cel mai apropiat moment in care o vor utiliza. Intrebati fiind despre viata lor, despre ceea ce si-au propus sa faca in urmatorul interval de timp, de regula scurt, 3-4 luni, raspund aproape constant cu "habar nu am!" sau "ar trebui sa fac ceva in afara de a invata?". Daca pentru cei mici poate fi de inteles, avand in vedere dezvoltarea si nevoile specifice varstei, pentru cei mari se poate constitui intr-un handicap socio-profesional. In acest sens, mi-am propus ca in anul 2017 sa construiesc un program dedicat lor pentru a-i ajuta sa-si ofere o noua perspectiva asupra propriului lor viitor pornind de la cunoasterea si acceptarea de sine.
Din toamna, voi pune in cui hainele "copilariei" pentru ca ma asteapta un doctorat de aproape trei ani, poate chiar patru.
Aaa, era sa uit! Sunt nerabdator sa colaborez cu noul CPR, fiind 99% sigur ca noua conducere a invatat ceva din greselile precedentei.

Eu, familist

          Asta-i un teritoriu cu multe surprize chiar si pentru mine. Ei nu sunt asa disciplinati precum v-am lasat eu impresia ( sper!) si nu si-au afisat planurile pentru 2017. Nimic pe usa, nimic pe frigider, nimic pe email. Nu vreau sa-i zoresc pentru ca o sa-mi ofere cele mai grele sarcini spre rezolvare. Daca tac si sunt low-profile un timp, poate ma scot doar cu dus gunoiul si sters geamurile. Se vor complica treburile in februarie si martie cand isi vor sarbatori juniorii zilele de nastere, dar cred ca-mi voi programa niste deplasari importante prin tara sau strainatate si voi scapa. In caz contrar, voi simula o "raceala" afectiva care se va da dusa prin mai.

Cam atat despre bucata mea din 2017. Las lista deschisa pana la viitorul 31 decembrie.
Sa auzim de bine despre noi!

P.S.: Daca jazz-ul, alaturi de blues, este muzica negrilor, de ce in Franta este cantat de albi?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Empatie de mahala

Se pare ca atunci cand m-am nascut am fost atat de emotionat incat azi abia daca-mi mai aduc aminte cum era! Era intr-o zi rece de noiembrie, undeva imediat in a doua jumatate a lunii, la doar cateva zile distanta de momentul in care ai mei isi primisera avansul la salariu. Nu erau bani multi, fapt pentru care pentru nasterea mea facusera un "CeARe". M-am nascut la nebuni, la maternitatea Spitalului 9, peste drum de strada Girnitei unde isi aveau casa bunicii mei din partea mamei. Semn bun, se pare, daca e sa ma iau dupa vorbele tatalui meu care, cu ceva timp inainte de a muri, intre doua glume si-un suspin, imi spuse ca m-a tras ata la origini - "Ba, baiatule! Tu te-ai nascut la nebuni, ai trait printre nebuni... Crezi ca tu esti sanatos la cap?! As! Las' ca te-ai facut psiholog pentru ca numai un nebun recunoaste un alt nebun!".

Din '72 pana-n '79, am copilarit prin mahalaua Aparatorii Patriei, intr-o curte maricica de pe o strada ce facea l…

Ruleta ruseasca - caz real

Pentru un moment, m-am gandit ca eu am avut nevoie de acest caz. La sfarsitul lunii noiembrie 2015, sunt rugat de un prieten sa-l primesc pe cel mai bun prieten al lui in terapie (se infirma logica simpla cum ca prietenii prietenilor mei sunt si prietenii mei!)  pentru ca era in plina criza. "Criza" a fost intocmai termenul folosit. Am stabilit sa ma sune persoana in suferinta pentru a stabili ce urmeaza sa facem, multumindu-i la final pentru increderea in mine. Cu putin timp inainte de ora propusa pentru intalnirea noastra, sa fi fost vreo 10 minute, sunt sunat de prietenul cel mai bun al prietenului meu care imi transmite, pe un ton foarte glumet, ca ar fi ajuns la mine de vreo 5 minute doar ca nu-si da seama unde se afla. Gandul mi-a zburat imediat la a-i da o replica pe masura, dar mi-am temperat entuziasmul acid. Transformandu-ma intr-un gps cu program vocal adaptat limbii romane, l-am ghidat catre locatia in care ma aflam. Dupa numai 5 minute, nu se ratacise departe …