Treceți la conținutul principal

Empatie de mahala

          Se pare ca atunci cand m-am nascut am fost atat de emotionat incat azi abia daca-mi mai aduc aminte cum era! Era intr-o zi rece de noiembrie, undeva imediat in a doua jumatate a lunii, la doar cateva zile distanta de momentul in care ai mei isi primisera avansul la salariu. Nu erau bani multi, fapt pentru care pentru nasterea mea facusera un "CeARe". M-am nascut la nebuni, la maternitatea Spitalului 9, peste drum de strada Girnitei unde isi aveau casa bunicii mei din partea mamei. Semn bun, se pare, daca e sa ma iau dupa vorbele tatalui meu care, cu ceva timp inainte de a muri, intre doua glume si-un suspin, imi spuse ca m-a tras ata la origini - "Ba, baiatule! Tu te-ai nascut la nebuni, ai trait printre nebuni... Crezi ca tu esti sanatos la cap?! As! Las' ca te-ai facut psiholog pentru ca numai un nebun recunoaste un alt nebun!".

Din '72 pana-n '79, am copilarit prin mahalaua Aparatorii Patriei, intr-o curte maricica de pe o strada ce facea legatura intre sos. Berceni si Oltenitei. "Sunt regele lumii!" - strigam eu pe la 4-5 ani, cocotat in varful unei gramezi de lemne de foc si fluturand amenintator catre strada o bucata de lemn care abia ce-mi incapea in mana. Am avut si-un frate ied despre care nu-mi aduc aminte mare lucru, dar mi s-a spus ca l-am omorat pentru ca i-am dat sa manance pungi de plastic. "Balalau, baiatul mamii, ti-au mancat mandrele banii" ii cantam strabunicii mele la capatai la doar 3 ani, atunci cand ea tragea sa moara. Au vrut sa ma scoata din camera, dar femeia le-a facut semn sa ma lase in pace pentru ca nu o deranjeaza. "Nu vreau nicio mutra trista, stand cu nasul in batista!" - si nu a fost trista nici macar o zi! Alergam cat era ziua de mare, cand prin praful de pe strada, cand prin curte printre randurile de vita ori prin cotetul gainilor. Seara, inainte de venirea parintilor mei acasa, dar si a celorlalte rude cu care ne adunam la masa, bunica-mea Mita, ma baga intr-o copaie de plastic si ma spala din cap pana in picioare cu cel mai bun sapun de casa ce mirosea a grasime de porc.
               Femeie cumsecade, bunica mea si-a lasat serviciul sa ne creasca pe mine si verii mei, Alina si Robert. Daca v-as spune prin ce a trecut intr-o zi de vara, saraca, v-ati da seama cat de mult m-a influentat sectia de nebuni a spitalului de peste drum!
               Pe la miezul zilei, cand soarele trecea de coama casei, in partea din fata dintre casa si poarta, acolo unde erau un nuc imens si putul cu lant, ne lasa pe mine si Robert pe o patura mai carpanoasa, la umbra, sub geamul bucatariei. Mai intorcea o lingura de lemn prin mancare, mai dadea cu matura prin casa, mai striga la noi sa vada ce facem... La un moment dat - nu stiu cine a avut aceasta idee nastrusnica - ma urc cu greu impreuna cu varul meu in nucul despre care v-am vorbit mai inainte. Ne tolanim pe burta pe cate-o creanga mai groasa, cu mainile si picioarele atarnand a lene, iar cu ochii mici de copii nesabuiti o urmaream pe Mita a noastra cum se dadea de ceasul mortii pentru ca nu ne mai gasea. Radeam pe infundate cand am vazut-o ca fuge la vecina din dreapta pentru a-i spune ce nenorocire s-a abatut asupra ei; a venit si bunicul meu intr-un suflet acasa, ne-a cautat in put, in curtea din spate...nimic. Au inceput povestile! Daca ne-a furat careva pentru a ne rupe o mana sau un picior pentru a ne pune la cersit in vreun oras din tara? Daca au trecut tiganii cu caruta, ne-au vazut blonzi-bucalati si ne-au aruncat sub coviltir? Amortiseram in pozitia aceea incomoda , dar mai mult de a ne foi pe creanga nu faceam. Priveam de sus cum se strang vecinii in fata curtii si ascultam povestile lor, bocetele femeilor completand fiecare fraza terminata intr-un mod nedorit pentru noi. Suparati, in asteptarea militiei si a parintilor nostri, bunicii aduc un castron cu scovergi pentru a-i servi pe cei adunati la poarta. "Lumeee, lumeee, soro lumee!" - se adunasera atat de multi oameni ca nu le mai stiu numarul! Atatea ganduri negre, atata amar de spus pe gura, toate legate de cei doi neispraviti, de mine si de varul meu, care ar mai fi stat, dar ii razbise foamea.
Scovergile miroseau dumnezeieste a zahar pudra si, cum burta ni se lipise de sira spinarii, dar si de frica sa nu se termine, am inceput cu tupeu  sa strigam sa ne dea jos din nuc pentru a putea manca cateva. Nu va spun ce-a fost la gura celor de-acolo! Ne-au adus pe pamant cu o scara dupa care am primit cate-o chelfaneala zdravana de se aude ecoul tipetelor noastre si in ziua de azi! Ceea ce a urmat a fost de vis, de visul unui copil intr-o zi fierbinte de vara. De bucurie, Mita si Ghita si-au invitat vecinii sa sarbatoreasca toata noapte. Si s-au strans! Au venit ai lui Balamuc, a venit si Viorica cu Sandu acordeonistul, a stat pana dimineata si Pandele al lui Vasile Puscarie! Nu-mi mai aduc aminte exact numele lor, dar cam asa sunau. Au dansat sarbe si hore de-au batatorit pamantul din bucataria bunicilor! S-au consumat kile de cartofi prajiti cu mujdei de usturoi, tacamuri de pasare rumenite deasupra cartofilor, sifon, bere si vin. A venit si militianu'. Daca venea Sandu acordeonistul, lautarul mahalalei, apai nu lipsea suflet de om. Nasu' Florica, florar de meserie - statea pe Vacaresti la vreo 5-6 statii de tramvai de noi - a lasat totul balta in curtea lui si s-a prezentat cu nevasta si copii la bunici. Era bogat de si-a permis sa vina cu taxiul si cu ceva bunatati prin sacose! Mie mi-a dat o hartie de-o suta ( cam atat primeam de fiecare data cand ma intalneam cu el, dupa nasterea fratelui meu, banii  injumatatindu-se), m-a frecat pe cap si mi-a spus sa nu mai fac prostii pentru ca-i bag pe toti in mormant. Maica-mea imi povesteste ca adormeam pe scaune sau sub masa doar sa nu ma dau dus de acolo de unde se auzea "Radul mamii, Radule!". Plangeau, dansau, cantau, chiuiau, glumeau ... Unchi-miu Dan, tatal lui Robert si fratele mamei, era un fel de comediant nelipsit al adunarilor de la curte, o prezenta inspirata pentru buna dispozitie!
Nu erau toate zilele asa, nu erau toate zilele cu scovergi si lautari! De regula, zilele din mahala erau lungi si pline de viata normala, sincera, cu muzica populara la radio, joaca si somn adanc, cu multe vise!
Acum, in timp ce scriu, stau cu ochii inchisi si incerc sa-mi aduc aminte cat mai multe din acea perioada, iar ceea ce-mi vine in minte sunt mirosul de carpe arse impotriva tantarilor, o masa intinsa in curte, gainile, porcul, cerul negru si stelele!
"Voi pastra mereu in amintire..."!
Aceste amintiri sunt trecutul, prezentul si viitorul meu. Imi lipseste praful strazilor de-atunci, imi lipseste bucuria oamenilor si prietenia lor neconditionata, strada cu trotuare pietruite si scartaitul lantului de put, lemnele de foc sau ciresul din fundul curtii.

Noapte buna!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…

Am intalnit si psihologi de rand (fericiti)

Facebook-ul nostru, cel care ne-a unit
Da, stiu ca suna ca un stereotip clasic, dar eu sunt unul dintre cei fericiti. Nevoia de a schimba conducerea actuala a Colegiului Psihologilor are si parti bune, pe langa nenumaratele aspecte negative. Si, credeti-ma, sunt beneficii absolut functionale care vin la pachet cu neregulile traite pana in prezent. Poate ca va intrebati ce anume s-a produs, iar voi ati trecut cu vederea frustrandu-va de lipsa unui mic moment de fericire. Va aduceti aminte cand ne-am cunoscut? E foarte important acest aspect deoarece in jurul lui s-au adunat si au inceput sa prinda contur aceste mici beneficii despre care va vorbeam. Era sfarsitul lunii septembrie cand, pe pagina mea de facebook, apare un articol scris de "Universitaria". L-am citit, am studiat si pagina respectiva, dupa care, pe chat, in privat, le-am transmis ca mi-as dori sa fie mai transparenti in descriere pentru ca m-as putea alatura taberei lor, avand propriul meu "repros" la …

Fobia de gaini, nimic mai simplu - caz real

Interventia terapeutica din cadrul acestei povesti este realizata cu ajutorul fotografiei. Va las s-o descoperiti alaturi de actorul principal, o fata extrem de simpatica! Daca doriti detalii despre interventie, scrieti-mi pe website. Subiectul este o fata, A.B., de 16 ani, singura la parinti, eleva la un liceu din Bucuresti. Se declara ca fiind ambitioasa si foarte indaratnica - ce-si pune in cap aia face indiferent de ce are de tras mai tarziu-, nu are multi prieteni si niciun iubit. Considera ca tinerii de seama ei sunt un pic cam prea infantili in comportament. Cu toate astea, la locul de domiciliu are cativa cu care sta pana seara tarziu chiar daca stie ca tatalui sau nu-i prea place si o cearta. La liceu este bagata in tot felul de proiecte si considera ca s-a supraaglomerat, dar ca va reusi sa le duca pe toate la bun sfarsit, cu orice pret. Cand isi descrie viata actuala, A. este vesela dar isi pastreaza o mina de om care are ceva important de facut. Vorbeste cursiv, coerent s…